A emigra înseamnă a pleca din propria patrie şi a te stabili, temporar sau definitiv, în altă ţară, în speranţa ca vei putea scăpa de sărăcie, sau că te vei putea realiza mai bine profesional.

Ceea ce este caracteristic acestui fenomen este sensul unic al acestuia - dinspre ţările slab dezvoltate spre ţările dezvoltate, de unde concluzia că, totuşi, sărăcia este principala cauză a emigraţiei, fenomen vechi care, de-a lungul timpului a îmbrăcat diferite forme. Astfel, în perioada capitalismului primitiv aveam de-a face cu "vânzarea" populaţiei de culoare din Africa către diferite ţări, în special America, unde noii colonişti aveau nevoie de braţe de muncă, pentru întinsele plantaţii. În acestă perioadă însă au loc adevărate "exoduri" de populaţie europeană atrasă de condiţiile avantajoase ce i se ofereau în America. Mai târziu, pe măsură ce capitalismul se dezvoltă, apare o nouă formă a emigraţiei - plecarea de bună voie peste graniţă a milioanelor de muncitori disponibilizaţi din industrie, ca urmare a extinderii progresului tehnic în procesele de producţie, a introducerii pe scară largă a normelor de muncă şi a muncii în acord, precum şi a frecventelor şi lungilor perioade de crize şi recesiuni economice. Aceşti muncitori devin liberi din punct de vedere juridic (nu şi economic), putând să-şi vândă forţa de muncă (ca pe o marfă specială) pe piaţa internaţională a muncii, piaţă care s-a dezvoltat odată cu formarea sistemului capitalist mondial, sistem în care mişcarea capitalurilor şi mişcarea forţei de muncă au devenit nişte curente opuse: ţările dezvoltate exportă capital scump şi importă forţă de muncă ieftină, în timp ce ţările slab dezvoltate importă capital scump şi exportă forţă de muncă ieftină, astfel că acestea vor rămâne tot slab dezvoltate. În ceea ce priveşte structura forţei de muncă migratoare, pe lângă muncitori încep să plece masiv şi speci