Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta şi-a sabotat candidatura la prezidenţiale. Cine îl înlocuieşte?

Publicat in Romania Libera, luni 16 decembrie 2013 ·

Când USL a preluat puterea, în mai 2012, foarte mulţi se aşteptau ca Victor Ponta să se urce cu bocancii pe „justiţia lui Băsescu“. Adică pe acele instituţii care au destructurat imperiul senatorului Voicu, care au avut un rol decisiv în condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu, care se aflau la un pas de a-l trimite la închisoare pe Adrian Năstase şi de a pronunţa prima sentinţă împotriva lui Dan Voiculescu, care dădeau lovitură după lovitură reţelelor politico-mafiote transpartinice care produceau bani negri şi asigurau imunităţi.

Pentru orice om de bună-credinţă devenise de mult evident, mai ales după ce Traian Băsescu şi-a început cel de-al doilea mandat prezidenţial, că DNA, Parchetul General, Înalta Curte, ANI şi serviciile de informaţii nu au iertat baronii PDL, ba chiar s-au ocupat de ei mai îndeaproape decât de baronii USL.

Cu toate acestea, având în vedere cuvântările sale de la Antena 3, dar mai ales solidaritatea agresivă cu lideri penali de tipul lui Constantin Nicolescu, era de aşteptat ca Ponta să considere prioritară onorarea înţelegerii avute cu Liviu Dragnea, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu şi să forţeze schimbări la vârful instituţiilor-cheie care să le garanteze partenerilor din USL, dar şi lui Adrian Năstase şi tuturor aliaţilor săi penali, că nimeni nu îi va băga vreodată la puşcărie.

Nu s-a întâmplat aşa. Şi-a păstrat retorica bombastică, atacându-i pe Monica Macovei şi Daniel Morar o dată la două cuvinte, cu aceleaşi discursuri jenante, însă, concret, în instituţiile create de cei doi, dar şi de ceilalţi „băsişti“, nu s-a schimbat nimic. Dacă în unele zone nici nu ar fi avut cum să intervină, în altele putea. În Ministerul Justiţiei, de exemplu.

Faptul că Victor Ponta a preluat portofoliul Justiţiei într-un moment în care Mona Pivniceru era la un pas să se achite de obligaţia faţă de cel ce o numise, Dan Voiculescu, şi să-i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre zvonul potrivit căruia UE ar interzicere centralele de apartament. „Este fake news”

Adevarul acum 11 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a precizat sâmbătă, 19 iulie, că informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele de apartament sunt „fake news”.

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 43 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 51 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°