Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Majoritatea părinţilor spionează activităţile copiilor în mediul virtual

Publicat in Covasna Media, luni 16 decembrie 2013 ·

Şase din zece părinţi admit că au citit poşta electronică şi textele postate pe Facebook de către copiii lor, considerând că astfel pot ţine sub observaţie relaţiile acestora în mediul virtual, potrivit unui studiu.

De asemenea, unul din zece părinţi a ajuns să afle parola copiilor, în ciuda eforturilor acestora de a o ascunde, notează dailymail.co.uk.

Însă, ca urmare a acestei încălcări a intimităţii, unul din trei părinţi a recunoscut că a fost chinuit de remuşcări după ce a accesat poşta electronică sau contul de Facebook al copilului, potrivit studiului la care au participat 2000 de părinţi ai unor tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani.

“Părinţii sunt puşi în faţa unei adevărate dileme: ar trebui sau nu să verifice activităţile copiilor pe internet?”, susţine Alex Bălan de la compania de securitate informatică BullGuard, autoare a studiului.

Dacă supravegherea site-urilor vizitate de copii este de înţeles, accesarea corespondenţei electronice, a textelor şi mesajelor, îi pune pe părinţi în încurcătură.

Părinţii vor să îşi protejeze copiii, dar, în acelaşi timp, vor ca aceştia să cunoască tehnologia şi să se descurce pe cont propriu.

Datele studiului au relevat că unul din cinci părinţi a fost şocat de ce au descoperit în corespondenţa electronică şi în textele postate pe Facebook, în timp ce un procent de 17% au fost nevoiţi să ia măsuri în urma ameninţărilor la adresa copiilor.

Unul din cinci părinţi este convins că, pentru a accesa reţele de socializare, copilul minte în privinţa vârstei sale adevărate. Studiul a mai arătat că unul din zece părinţi şi-a văzut copilul victimă a unor agresiuni în mediul electronic.

“Părinţii păşesc pe un teren minat pentru că, în timp ce îşi încurajează copiii să fie liberi şi să îşi facă prieteni, ei vor ca aceştia să fie în siguranţă atunci când folosesc internetul”, a mai spu

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Istvan Kovacs arbitrează finala Ligii Campionilor!

Ziua Constanta acum 5 ore
Succes important pentru arbitrajul românesc! UEFA a anunțat brigada de arbitri pentru finala UCL dintre PSG și Inter din care fac parte patru români. Meciul se joacă sâmbătă, 31 mai, de la ora 22:00, pe Allianz Arena (München). Istvan Kovacs se va a

Călin Georgescu a rupt tăcerea cu doar câteva zile înainte de turul 2: Pentru că provin într-un sistem bolnav de putere și de control

NapocaNews acum 3 ore
”Hristos a înviat! Dragii mei, tăcerea, așa cum știți, este plină de cuvinte care mocnesc în suflet și în gânduri. Dar tăcerea este uneori necesară. Așa că am tăcut. Am tăcut pentru că am vrut să ascult și pentru că, mai presus de orice, am vrut să

Nicuşor Dan: Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Cât de mult ele vor putea să crească asta e o discuţie la care nu vreau să mă angajez în momentul de faţă / El şi-a prezentat diploma de bacalaureat - FOTO/ VIDEO

News.ro acum 6 ore
Candidatul independent din turul doi al alegerilor prezidenţiale Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă, dar cât de mult acestea ar putea creşte este o discuţie la care nu doreşte să se angajeze

Trump, nou atac virulent la adresa Uniunii Europene: Este „mai rea” decât China

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Uniunea Europeană este „mai rea decât China”, la doar câteva ore după ce Washingtonul și Beijingul au convenit să reducă tarifele punitive și să detensioneze războiul comercial, notează Politico.

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum 9 ore
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 12 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Incendiu la casa premierului britanic Keir Starmer din nordul Londrei

HotNews acum 3 ore
Poliția britanică a anunțat că investighează un incendiu care a izbucnit la primele ore ale dimineții de luni la o locuință din nordul Londrei aparținând premierului britanic Keir Starmer, incident în care nicio persoană nu a fost rănită, scriu Reut

O pană masivă de curent paralizează metroul londonez

News.ro acum 6 ore
O pană masivă de curent s-a produs luni după-amiază şi a paralizat o parte a reţelei de transportul subteran din Londra, potrivit Transport for London (TfL), operatorul de transport local. Pana de curent a lovit sud-vestul Londrei în jurul orei loca

Marius Tucă Show începe marți, 13 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Percheziții DNA la Primăria Sinaia după ce primarul a încălcat condițiile controlului judiciar

HotNews acum 6 ore
Procurorii DNA București au descins la sediul Primăriei Sinaia, în dosarul în care primarul Vlad Oprea este cercetat pentru luare de mită, transmite News.ro. Perchezițiile au fost făcute în biroul viceprimarului și secretarei acestuia, conform surse

Vremea

București
acum

mar.

8°/18°
mie.

9°/19°
joi

9°/23°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

5°/17°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
vin.

6°/8°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

9°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/14°
mie.

4°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/22°
vin.

7°/16°