Organismele importante care guvernează sportul iau uneori nişte poziţii ciudate. Ale corupţiei sau ale toleranţei asupra intolerabilului.
Dacă la tragerea la sorţi a grupelor turneului final al World Cup există suspiciuni de trucaj ordinar, în direct, la televiziune, acelea nici nu se mai pot numi suspiciuni. Un om coboară bileţele sub pupitru şi le înlocuieşte, aşa sună acuzaţiile. În alt episod, FIFA ajută Franţa, oferindu-i o grupă uşoară, şi defavorizează Italia, trimisă la muncă serioasă, cu Anglia, Uruguay şi Costa Rica, plus la nişte drumuri lungi de bătut în lungul şi în latul unei ţări neprietenoase.
Discuţiile semiparanoice despre cum ai putea, ca organizator, să măsluieşti nişte bile, nişte bucăţi de hîrtie şi, în cele din urmă, nişte oameni, ar trebui să fie ultimele care să ne preocupe la o tragere la sorţi de o asemenea importanţă. Dar toate, toate ne rămîn prea mari, iar de sus, de acolo, Pămîntul nu se mai vede albastru. Se vede probabil sub forma unei hărţi, cu drumuri pentru bani şi influenţă. Unii, cei mai buni prieteni ai teoriei conspiraţiei, cred că în ultimele două-trei decade nici o tragere la sorţi nu a mai avut de-a face cu norocul, ci cu trucajele. Jocul, spun ei, nu mai este de multă vreme joc.
Pe lîngă aceasta, încăpăţînarea de a atribui competiţii mari unor ţări nepotrivite, de la factorul infracţionalitate la factorul moartea democraţiei, pare să se extindă ca o molimă modernă, ascunsă sub frumoasa umbreluţă a diversităţii. Umbreluţa nostimă se preschimbă însă în perdea sau pelerină, pe măsură ce locurile de desfăşurare ale unor supercompetiţii sînt mai degrabă scenografii pentru thrillere psihologice şi filme de război.
De pildă, Comitetul Internaţional Olimpic a atribuit Jocurile hibernale Rusiei. Ţară mare, cu tradiţie, o forţă olimpică în toate erele. Apoi apare legea împotriva propagandei homosexuale. La ru
