O firmă spaniolă oferă prin Agenţia Natională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti sute de locuri de muncă în agricultură. Surexport Compania Agraria organizează o selecţie care va avea loc în data de 13 ianuarie 2014 la Vaslui şi în perioada 15-16 ianuarie 2014 la Slatina.
Angajatorul spaniol oferă un număr de 750 de locuri de muncă pentru recoltarea de căpşuni. Durata contractelor de muncă este de aproximativ trei luni, data estimată de angajare fiind 15 februarie 2014. Perioada de probă este de 15 zile, timp în care atât angajatul cât şi angajatorul pot rezilia unilateral contractul.
Dacă în perioada de probă decizia de reziliere a contractului aparţine angajatului acesta va suporta din buzunarul propriu contravaloarea drumului de întoarcere. În situaţia în care decizia aparţine angajatorului costurile drumului de întoarcere vor fi suportate de angajator.
Sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, nu este necesară experienţa, însă munca anterioară într-o fermă constituie un avantaj.
Condiţiile de angajare sunt următoarele: durata contractelor de muncă este de aproximativ trei luni; timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/în 6 zile/39 de ore pe săptămână; salariul oferit este de 39,48 euro brut/zi; contribuţiile datorate sunt 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare medicală; cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 1 euro/zi.
Vă mai recomandăm:Angajări în străinătate. 281 locuri de muncă, oferta pentru şomerii români
Trei ploieşteni au fost reţinuţi pentru înşelăciune cu locuri de muncă în străinătate