Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moştenirea anului 2013: Europa a scăpat de recesiune şi vede limpede ieşirea din criză, bursele au atins maxime istorice, iar euro şi-a continuat urcuşul cu o viteză care i-a speriat până şi pe europeni

Publicat in Ziarul Financiar, luni 16 decembrie 2013 · ·

François Hollande, preşedintele Franţei: „Ceea ce voi trebuie să înţelegeţi (…) este că în Europa criza s-a terminat”. AFP/Mediafax

Foto Anul 2013 a adus primele declaraţii de victorie împotriva crizei care macină deja de cinci ani Europa, unele foarte hotărâte, cum sunt cele venite de la preşedintele francez François Hollande. Dincolo de optimismul exuberant al lui Hollande, de înţeles doarece el are responsabilitatea economiei care a devenit noul bolnav al Europei, aproape toate semnalele arată că Europa, dacă nu a ieşit complet din criză, a progresat şi este cu siguranţă pe calea cea bună.

Anul 2013 a adus pentru majoritatea statelor euro­pene ieşirea din recesiune şi creştere economică, forţa care le va alimenta revenirea din criză. Pentru unele ţări, precum Franţa, costurile de finanţare au ajuns la niveluri „excepţional“ de favorabile. În Germania, indicele DAX al bursei de la Frankfurt a urcat la maximul istoric. Tot aici planurile noului guvern al cancelarului Angela Merkel promit să faciliteze creşterea economiilor mai slabe. De asemenea, moneda euro şi-a continuat marşul de apreciere în raport cu dolarul neîntrerupt de criză şi a atins maximul ultimilor doi ani faţă de moneda americană. Totodată, liderii europeni au făcut paşi mari spre crearea unei uniuni bancare, o garanţie că o nouă criză bancară nu va lovi Europa şi nu va şubrezi bugetele statelor.

Europa a ieşit din recesiune, dar nu s-a îndepărtat prea mult

Germania a redevenit motorul de creştere al zonei euro şi aceasta nu datorită exporturilor, factorul tradiţional de creştere, ci pieţei interne, ceea ce lasă loc în comerţul internaţional economiilor mai slabe de la periferie. Iar acestea par că sunt pregătite să profite.

Spania, unul dintre statele cel mai dur lovite de criză, a revenit pe creştere propulsată tocmai de exporturi, mai atr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 14 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 53 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°