Infamul Rudel petrece in Romania o buna parte a anului 1944, potolindu-si intrucatva din resentimentele pe care le purta romanilor. Considera ca din cauza lasitatii lor Stalingradul a fost pierdut.

Un om cat o armata: Vulturul Frontului de Est (I)

El isi aminteste ca "[...] pe Don, linia este detinuta de unitatile romane [...]. Intr-o dimineata, dupa primirea unui raport de urgenta, aripa noastra decoleaza spre capul de pod de la Kletskaya [...] Ce trupe sunt acelea care vin spre noi? Nu am parcurs nici jumatate din drum[...] sunt rusi? Nu. Romani. Unii dintre ei chiar isi arunca pustile ca sa fuga mai repede, o priveliste socanta, ne pregatim pentru ce era mai rau.

Zburam intreaga lungime a coloanei indreptandu-ne spre nord, acum am ajuns la pozitiile de artilerie ale aliatilor nostri. Tunurile sunt abandonate, nu distruse. Munitia lor sta langa ele. La ceva distanta de ele zarim si primele trupe sovietice. Ei gasesc pozitiile romanesti parasite. Noi atacam cu bombe si mitraliere, dar la ce folos cand nu exista nicio rezistenta la sol? [...] La intoarcere ii observam iarasi pe romanii care fugeau, e bine pentru ei ca am ramas fara munitii pentru a opri aceasta lasa fuga."

Chiar si asa, cat timp s-a aflat la noi in tara a fost imbunat de ospitalitatea romaneasca, pentru care a avut numai cuvinte de lauda. Ramanea insa vesnica problema a numarului mare de caini, care "hoinareau peste tot [...] la fiecare colt si in fiecare piata."

Zile de cumpana pentru Rudel

El inca se afla in Romania in timpul actului de la 23 august 1944 si este cu totul luat prin surprindere de capcana miseleasca intinsa germanilor "pentru care guvernul roman este de vina!". Tinea speranta ca macar o parte a "armatei noastre galante" sa scape.

Insa lucrurile rele aveau sa se tina in lant pentru Rudel. In luptele date