Tranzacţia prin care Raiffeisen Leasing va prelua o parte din portofoliul şi angajaţii ING Lease România a fost aprobată de Consiliul Concurenţei (CC).
"În conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (2) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu completările şi modificările ulterioare şi ale Regulamentului privind concentrările economice se emite prezenta decizie de neobiecţiune privind concentrarea economică realizată prin dobândirea de către Raiffeisen Leasing IFN S.A. a controlului unic direct asupra portofoliului de leasing aparţinând ING Lease România IFN S.A., constatând că, deşi operaţiunea cade sub incidenţa legii, nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal", se arată în decizia CC.
Raiffeisen Leasing va prelua o parte din portofoliul şi angajaţii ING Lease România, respectiv active de peste 30 milioane de euro şi circa 60 de clienţi companii medii şi mari, în urma unui acord semnat în octombrie,.
Portofoliul preluat de la ING Lease cuprinde vehicule în proporţie de 49,7%, echipamente - 31,6% şi imobiliare - 18,7%.
F.A. Tranzacţia prin care Raiffeisen Leasing va prelua o parte din portofoliul şi angajaţii ING Lease România a fost aprobată de Consiliul Concurenţei (CC).

Rai