Iată partidele din optimile Ligii Campionilor:
Manchester City - FC Barcelona
UPDATE: La Nyon, se pregătesc ultimele detalii dinaintea trageri la sorţi a optimilor de finală din Liga Campionilor. În câteva minute emoţiile celor implicaţi în această fază a competiţiei se vor risipi.
Optimile de finală ale Ligii Campionilor vor fi trase la sorţi azi (ora 13:00, în direct pe Sport.ro), într-o ceremonie care va avea loc la Nyon
Ronaldo speră la o tragere la sorţi cât mai bună pentru Real Madrid
Tragerea la sorţi pentru ”16-imile” Ligii Campionilor, care va avea loc azi de la ora 13:00 (în direct pe Sport.ro) produce emoţii diferite în tabăra echipelor care intră în urne. Pentru câştigătoarele grupelor, sorţii vor fi favorabili, având în vedere că, teoretic, joacă împotriva unui adversar mai facil, iar returul va avea loc pe teren propriu. Dimpotrivă, echipele clasate pe 2 vor cu orice preţ să evite Barcelona, Bayern Munchen sau Real Madrid. Însă sorţii nu au cum să mulţumească pe toată lumea. Iar o echipă aflată în postura lui Arsenal, spre exemplu, nu poate să evite un duel cu Real Madrid, PSG, Bayern, Borussia Dortmund, Atletico Madrid sau Barcelona. Aceiaşi adversari posibili îi are şi Manchester City. Semn că vom avea cel puţin o ”optime” foarte puternică.
Bundesliga la putere...
După o finală 100% germană pe ”Wembley” în sezonul trecut, câştigată de Bayern în faţa lui Dortmund cu 2-1, Bundesliga îşi confirmă supremaţia în Liga Campionilor. Toate cele patru echipe aflate la startul grupelor – Bayern, Dortmund, Leverkusen şi Schalke – au mers mai departe, o premieră istorică pentru campionatul german. La numărul de echipe trimise în optimi, cu nemţii rivalizează doar Premier League. După eşecul de anul trecut, când englezii nu au avut nicio echipă în sferturi, Insula revine puternic! A