Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raed Arafat: Am primit sesizări privind firme de pompe funebre anunţate înainte ca decesul să fie declarat

Publicat in Gandul, luni 16 decembrie 2013 ·

Ministerul Sănătăţii a primit sesizări privind firme de pompe funebre care erau anunţate despre accidente, de către angajaţi SMURD şi SABI, precum şi de poliţişti, înainte ca decesul să fie declarat, pentru datele transmise luând între 500 şi 600 de lei, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

"Am primit aceste sesizări de câteva luni. Era vorba de unele firme de pompe funebre care erau anunţate despre un posibil deces înainte ca acesta să se fi produs, adică să fi fost declarat decesul de către medici", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

Raed Arafat a precizat că, din păcate, datele proveneau de la angajaţi de la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, Serviciul de Ambulanţă Bucureşi - Ilfov (SABI) şi poliţişti, iar aceştia primeau în schimb sume între 500 şi 600 de lei.

Secretarul de stat a mai spus că aşteaptă rezultatele anchetatorilor cu privire la acest caz.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, Alis Grasu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sprijină ancheta autorităţilor, pentru rezolvarea acestui caz, cu atât mai mult cu cât faptele comise de angajaţi ai instituţiei sunt interzise prin regulamentul intern şi fişele de post.

"Conducerea SABI sprijină ancheta autorităţilor competente ale statului în acest caz. Regulamentul intern şi fişa postului interzic aceste fapte", a spus Alis Grasu.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi poliţiştii au făcut, luni dimineaţă, 17 percheziţii domiciliare şi vor duce la audieri 26 de persoane, printre care agenţi de poliţie şi angajaţi de la SMURD şi Ambulanţă, acuzaţi că ar fi luat mită de la reprezentanţii unor firme de pompe funebre.

Dosarul a fost constituit ca urmare a unei sesizări a Ministerului Sănătăţii, iar procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au început, în luna decembrie, urm

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pus să facă o promisiune românilor după victoria în alegeri, Nicușor Dan răspunde: „Asta garantez din acest moment”

HotNews acum 3 ore
„Ce promisiune puteți să faceți, domnule președinte, dacă ar fi să identificați una singură pe care românii s-o aibă acum în minte?”, a fost întrebat luni Nicușor Dan, de către jurnaliștii Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, într-un interviu la B1 Tv. „

Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, anunță Trump, după discuția „foarte bună” cu Putin

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump anunță că discuția la telefon purtată luni cu omologul rus Vladimir Putin a decurs „foarte bine”, iar Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocierile pentru o încetare a focului, notează The Guardian. Trump a pre

Culisele ședinței PSD în care Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează / Cine preia șefia partidului și la ce nu s-au înțeles liderii

HotNews acum 16 minute
Liderii social-democrați s-au întâlnit, luni seară, la Vila Lac din Capitală, pentru o ședință în care Marcel Ciolacu a anunțat că își va da demisia de la șefia partidului. Funcția lui urmează să fie preluată de unul dintre prim-vicepreședinți, spun

Tragedie aviatică în Egipt. Un avion de antrenament al armatei s-a prăbușit

HotNews acum o ora
Un avion de antrenament militar egiptean s-a prăbuşit luni în timpul unui exerciţiu, niciunul dintre membrii echipajului nesupravieţuind, a declarat un purtător de cuvânt al armatei într-un comunicat, fără să precizeze numărul victimelor, potrivit A

Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski și apoi pe Putin

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina, scriu EFE și Agerpres. Casa

Nicușor Dan a anunțat că l-a sunat Marcel Ciolacu, dar nu i-a răspuns. „O să îl sun înapoi”

HotNews acum o ora
Preşedintele ales Nicuşor Dan a declarat luni că a fost sunat de către Marcel Ciolacu, precizând că nu a apucat să-i răspundă, deși își dorește ca social-democraţii să facă parte dintr-un „guvern prooccidental solid”. „M-a sunat Marcel Ciolacu, n-am

Jador are dosar penal după ce a fost testat pozitiv la drugtest. INML a confirmat că a condus sub influența drogurilor

Libertatea acum 3 ore
Cântăreţul de manele Jador s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând sub influenţa substanţelor interzise. El a fost testat pozitiv la opiacee, în trafic, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală.

Papa Leon, invitat de Donald Trump la Casa Albă. Scrisoarea primită de la JD Vance

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență luni dimineață la Vatican pe vicepreședintele american JD Vance, care i-a înmânat suveranului pontif o scrisoare din partea președintelui Donald Trump prin care acesta îl invită în vizită la Washington, a

Marius Tucă Show începe marți, 20 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Netanyahu promite că Israelul va „prelua controlul asupra întregii Fâșii Gaza”

Adevarul acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu susține că armata sa înaintează în Gaza și anunță că va prelua controlul asupra întregii enclave palestiniene, în timp ce luptele cu Hamas se intensifică.

Vremea

București
acum

14°
lun.

10°/22°
mar.

10°/22°
mie.

11°/20°
joi

14°/26°
Iasi
acum

11°
lun.

9°/19°
mar.

9°/22°
mie.

8°/22°
joi

12°/23°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/21°
mar.

7°/20°
mie.

13°/17°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/13°
mar.

3°/19°
mie.

7°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/18°
mar.

9°/20°
mie.

13°/21°
joi

13°/23°