Unităţile sanitare din judeţul Dolj vor putea acorda servicii medicale pacienţilor fără scuza fondurilor insuficiente primite de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) pentru decontarea acestora. La dispoziţia CAS Dolj se află în jur de 22 de milioane de lei (o parte de la CNAS şi o parte din Fondul de rezervă bugetară al guvernului), bani suficienţi, în opinia Casei Judeţene, pentru a acoperi toate datoriile către spitale. Astfel, se vor efectua plăţile restante aferente serviciilor medicale prestate, raportate şi validate pe luna octombrie, iar banii vor ajunge şi pentru serviciile care s-au acordat în noiembrie, dar şi pentru cele care vor fi acordate în luna decembrie pacienţilor asiguraţi. „S-a primit o prevedere bugetară care permite, pe de o parte, ca în cursul lunii decembrie să fie achitată contravaloarea tuturor serviciilor medicale contractate şi nedecontate, iar, pe de altă parte, permite contractarea unui număr de servicii medicale în decembrie la valoarea medie a primelor 11 luni ale anului 2013, servicii care vor fi decontate, conform legii, în luna ianuarie 2014“, a explicat Alina Tănăsescu, preşedinte-director general al CAS Dolj.
Dacă bani pentru serviciile medicale acordate de spitale până la sfârşitul anului există, rămâne de văzut dacă sunt şi medicamente pentru a acoperi perioada de Sărbători. Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică (DSP) au efectuat săptămâna trecută, la solicitarea Ministerului Sănătăţii (MS), un control privind serviciile medicale disponibile în perioada Sărbătorilor (24 decembrie - 6 ianuarie), concluziile fiind transmise ieri către minister. O situaţie la nivel naţional va fi prezentată de MS în zilele următoare, după centralizarea datelor, însă, din primele informaţii rezultă că nu ar exista disfuncţionalităţi la nivelul Doljului. DSP a verificat dacă raportările făcute de spitale privind stocurile de medicament