Spadasina Ana Maria Brânză a declarat, luni, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, unde scrimerii au fost premiaţi pentru performanţele din 2013, că cel mai mult se bucură că au fost obţinute rezultate cu mulţi sportivi tineri.
"Cel mai mult mă bucur că reuşim să aducem medalii şi cu alţi oameni. În afară de faptul că am schimbat garniturile, anul acesta am schimbat şi preşedintele federaţiei. Mihai Covaliu a venit cu un elan şi atâtea medalii şi sper ca acest om bun să continue pe această pantă ascendentă şi noi să-l ajutăm, pentru că este un om care se implică total. El are puterea să schimbe faţa scrimei româneşti", a spus Brânză.
Ana Maria Brânză a afirmat că s-a obişnuit cu premierile de sfârşit de an, chiar dacă trebuie să plece din cantonament de fiecare dată pentru a asista la ele. "M-am obişnuit cu aceste premieri, chiar dacă trebuie să vin din cantonament. De fiecare dată nu pot să spun nu, pentru că munca noastră este răsplătită. Sunt probleme financiare, în special la început de an, dar ne-am acomodat şi cu asta. Am primit toate premierile, aşa că ne-am păstrat pentru anul următor, pentru competiţii, bani pe care ni-i decontează într-un final. Nu este nicio problemă, datoria noastră este de a câştiga medalii în continuare", a completat Brânză.
Sabrerul Tiberiu Dolniceanu consideră că era normal să i se acorde multă atenţie în această perioadă, având în vedere rezultatele obţinute. "Era normal să mi se dea atâta atenţie, având în vedere rezultatele obţinute în acest an, dar nu prea sunt eu cu genul ăsta de evenimente. E foarte greu de obţinut o medalie de aur la Rio, dar fiecare o să meargă cu şansa lui, mai ales că la noi s-a scos proba pe echipe. Mai sunt trei ani şi orice se poate întâmpla. Pregătirea rămâne aceeaşi ca şi până acum. Nu a fost o pregătire specifică pentru echipe şi una pentru individual", a adăugat Dolni