Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va aminti, în Pastorala de Crăciun de anul acesta, despre iubire, bunătate, dar şi despre protejarea naturii, în contextul în care sătenii de la Pungeşti se luptă în continuare cu jandarmii pentru a împiedica exploatarea gazelor de şist, informeaza adevarul.ro. „Întrucât lumea a fost creată din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stăpân peste tot pământul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga natură, care trebuie mereu cultivată ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare“, a scris Patriarhul Daniel. Mesajul celui dintâi părinte va fi citit în toate lăcaşurile de cult ortodoxe din România, de la bisericile din cătune până la Mitropolie, la liturghia din ziua de Crăciun. Patriarhul Daniel se foloseşte de cuvintele unui mare părinte al ortodoxismului românesc, Dumitru Stăniloaie, pentru a le transmite credincioşilor să nu „otrăvească“ natura. „Părintele Dumitru Stăniloaie spunea, în acest sens: «Natura nu-şi îndeplineşte rolul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi. Astfel, natura nu este numai condiţia existenţei omului singular, ci şi a solidarităţii umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic sau spiritual»“, se arată în pastorala Patriarhiei. „Binecuvântare sau poluare?“ Totodată, Patriarhul Daniel vorbeşte despre o cooperare la nivel planetar în mesajul său de protejare a mediului înconjurător. „Dacă noi consumăm totul şi degradăm totul din natură (creaţie), dovedind lipsă de respect sau nerecunoştinţă faţă de Creator şi nepăsare faţă de darurile primite de la El, ce transmitem generaţi