Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andy Murray, sportivul britanic al anului 2013

Publicat in Gandul, luni 16 decembrie 2013 ·

Tenismanul Andy Murray, care a devenit primul jucător britanic care s-a impus la Wimbledon după 77 de ani, a fost desemnat, duminică, sportivul anului 2013, într-o anchetă realizată de BBC, informează AFP.

Murray a adunat 401.470 de voturi şi i-a devansat pe rugbystul Leigh Halfpenny (65.913 voturi) şi pe jocheul AP McCoy (57.854 de voturi).

Tenismanul scoţian în vârstă de 26 de ani îi succede ciclistului Bradley Wiggins, care în 2012 a câştigat Turul Franţei şi medalia de aur în proba de contratimp la Jocurile Olimpice de la Londra.

"Le mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi care m-au susţinut în ultimul an", a declarat Murray, care nu a mai jucat din luna septembrie din cauza unei accidentări la spate.

Formaţia de rugby The British & Irish Lions a fost desemnată cea mai bună echipă a anului, iar tehnicianul acestei formaţii, Warren Gatland, a primit premiul pentru cel mai bun antrenor al anului.

Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, care a câştigat al patrulea titlu consecutiv de campion mondial în Formula 1, a fost desemnat sportivul străin al anului 2013.

Tenismanul Andy Murray, care a devenit primul jucător britanic care s-a impus la Wimbledon după 77 de ani, a fost desemnat, duminică, sportivul anului 2013, într-o anchetă realizată de BBC, informează AFP.

Murray a adunat 401.470 de voturi şi i-a devansat pe rugbystul Leigh Halfpenny (65.913 voturi) şi pe jocheul AP McCoy (57.854 de voturi).

Tenismanul scoţian în vârstă de 26 de ani îi succede ciclistului Bradley Wiggins, care în 2012 a câştigat Turul Franţei şi medalia de aur în proba de contratimp la Jocurile Olimpice de la Londra.

"Le mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi care m-au susţinut în ultimul an", a declarat Murray, care nu a mai jucat din luna septembrie din cauza unei accidentări la spate.

Formaţia de rugby T

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, discuție în limba franceză cu președintele Franței, Emmanuel Macron

Mediafax acum 36 minute
„În timp ce contracandidatul meu jignea poporul francez chiar la el acasă, eu am avut un dialog cu domnul Emmanuel Macron, președintele Franței. Alegerile din România sunt extrem de importante pentru viitorul întregii Uniuni Europene iar președintel

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum 53 minute
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum 44 minute
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum 36 minute
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

STS anunță că toate sistemele informatice pentru alegerile din 18 mai sunt funcționale și securizate

Adevarul acum o ora
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat vineri, 16 mai, că a finalizat implementarea tuturor cerințelor operaționale stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Biroul Electoral Central (BEC) și Institutul Național de Statist

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum o ora
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

FRF, mesaj către români înaintea alegerilor prezidenţiale: “Ai timp să scrollezi? Fă-ţi timp să votezi! E un meci prea important ca să stai pe margine”

News.ro acum 36 minute
Federaţia Română de Fotbal (FRF) îi îndemnă pe români să meargă la vot duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în care se înfruntă Nicuşor Dan şi George Simion. “Ai timp să scrollezi? Fă-ţi timp să votezi! E un meci prea important ca să

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 6 ore
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°