“Li-ber-ta-te”, se scanda sacadat, la concurenţă cu mitralierele de pe TAB-uri, acum 24 de ani, pe străzile Timişoarei. Şi a venit, luându-şi porţia de morţi. Noi toţi, ceilalţi, am rămas să o experimentăm. Trecând de la democraţia originală, până la capitalismul sălbatic de cumetrie. 24 de ani în care societatea românească a trecut în fiecare zi printr-o revoluţie. A urii, a bunului simţ, a speranţei, a minciunii, a puterii de a spune nu, a conştiinţelor cumpărate cu o pungă de zahăr şi un kil de ulei. Le prizăm pe toate, amestecate, amintindu-ne tot mai rar de clipa care le-a făcut posibile. Tresărim când şi când la câte-un tricolor cu gaură-n mijloc. Care aminteşte de acea revoluţie a noastră. Şi de libertatea lor de acum – de a ne minţi, odată la patru ani sau oricând se impune, de a fura în numele binelui poporului, de a se rupe-n bucăţi pentru a ascunde că-s parte a aceluiaşi întreg mafiot. Libertatea noastră ne-am amanetat-o în fiecare zi, prea prinşi în labirintul supravieţuirii. Iar momentul răscumpărării dispare în ceaţa tot mai deasă. Singura speranţă – încă se poate auzi “li-ber-ta-te”.

“Li-ber-ta-te”, se scanda sacadat, la concurenţă cu mitralierele de pe TAB-uri, acum 24 de ani, pe străzile Timişoarei. Şi a venit, luându-şi porţia de morţi. Noi toţi, ceilalţi, am rămas să o experimentăm. Trecând de la democraţia originală, până la capitalismul sălbatic de cumetrie. 24 de ani în care societatea românească a trecut în fiecare zi printr-o revoluţie. A urii, a bunului simţ, a speranţei, a minciunii, a puterii de a spune nu, a conştiinţelor cumpărate cu o pungă de zahăr şi un kil de ulei. Le prizăm pe toate, amestecate, amintindu-ne tot mai rar de clipa care le-a făcut posibile. Tresărim când şi când la câte-un tricolor cu gaură-n mijloc. Care aminteşte de acea revoluţie a noastră. Şi de libertatea lor de acum – de a ne minţi, odată la