Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culturile din Covasna, protejate de zăpada care altora le lipsește

Publicat in Covasna Media, luni 16 decembrie 2013 ·

Fermierii covăsneni au fost dotați cu pluviometre și au primit sfaturi pentru protejarea culturilor

Zeci de fermieri din județul Covasna au primit luni, la Sfântu Gheorghe, pluviometre cu care vor putea măsura umiditatea solului pe timp de vară. Pluviometrele au venit din partea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în cadrul unui proiect desfășurat în parteneriat cu APM Covasna, prin Organizația Meteorologică Mondială.

Fermierii s-au întâlnit și cu directorul executiv ANM, Elena Mateescu, aceasta explicându-le că pluviometrele vin în folosință gratuită către ei și că, prin acestea, vor avea acces la determinarea cantității de precipitații atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafață.

Potrivit Elenei Mateescu, distribuirea pluviometrelor a avut loc în cadrul unui seminar pe teme de climă, destinat fermierilor.

„Prin acest program oferim fermierilor inclusiv instrumente simple pentru măsurarea precipitațiilor, apa fiind principala resursă a agriculturii. Odată cu pluviometrele, fermierii vor primi și informații referitoare la schimbările climatice, iar scenariile arată o diminuare a cantităților de precipitații și o creștere a temperaturii aerului. Pierderile din aceste cauze trebuie diminuate cumva – prin măsuri și instrumente, iar pluviometrele oferă șansa de a cunoaște precipitațiile și rezerva de umiditate din sol, astfel încât lucrările pe perioada de vegetație a culturilor pot fi adaptate în funcție de umiditate”, a spus Mateescu.

Verile secetoase și lipsa precipitațiilor devin un scenariu realist

Referindu-se însă la perioadele de secetă, care i-au afectat și pe agricultorii covăsneni, directorul executiv al ANM a insistat pe adaptarea tehnologiilor pe viitor, alegerea unui sistem minim de lucrări care să conserve resursele de umiditate din sol, inclusiv decalarea termenelor de înf

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 18 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 28 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 24 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 39 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°