Mai multe percheziţii au loc, luni dimineaţă, în Capitală, fiind vizaţi şi poliţişti, dar şi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă şi SMURD. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi luat bani de la doi patroni ai unor firme de pompe funebre pentru a-i anunţa când au loc decese. Sesizarea a fost făcută de Ministerul Sănătăţii.
12 procurori şi peste 150 de poliţişti participă la 17 percheziţii domiciliare, urmând ca la finalul acestora 26 de persoane să fie duse la audieri.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că suspecţii, angajaţi ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), ai Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti - Ilfov (SABIF) sau agenţi de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, ar fi transmis, în urma unei înţelegeri prealabile, către reprezentanţi ai unor firme de pompe funebre date cu caracter personal şi medical privind persoane decedate, precum şi date privind aparţinătorii acestora (nume, adresă, număr de telefon), de care luau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
De asemenea, reprezentanţii firmelor de pompe funebre, suspectaţi şi ei în acest caz, contactau rudele persoanei decedate în vederea încheierii unor contracte de prestări servicii funerare.
Mită de la patronii firmelor de pompe funebre
„Pentru fiecare caz concretizat cu încheierea unui contract de servicii funerare funcţionarii menţionaţi primeau, cu titlu de mită, o sumă de bani de la reprezentanţii firmelor de pompe funebre, potrivit unei înţelegeri anterioare”, precizează anchetatorii.
Potrivit unui comunicat emis luni de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în cursul lunii decembrie 2013, procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de 26 persoane pentru luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi folosire de informaţii care nu sunt des