Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, pare de neoprit, în materie de idei. La semnarea protocolului cu Victor Ponta pentru construcția unei săli multifuncționale a declarat că vrea să construiască polivalente în toate sectoarele Bucureștiului.
Sorin Oprescu a semnat un document de cooperare cu Guvernul României, pentru finanțarea unei săli polivalente de 12.000 de locuri, în sectorul 2, în spațiul Complexului Sportiv Lia Manoliu, acolo unde se află și stadionul de fotbal Arena Națională. Sala va costa aproximativ 60 de milioane de euro, din care 50 de milioane vor fi plătiți de guvern.
“În paralel vom porni, pe bugetul Capitalei, şi refacerea patinoarului Flamaropol, iar împreună cu sala olimpică vom finaliza sectorul 2, urmând ca şi în celelalte cinci sectoare, până la sfârşitul mandatului, să putem să construim cinci săli polivalente, în folosinţa celor dintre blocuri sau de după blocuri, aşa cum îmi place mie să spun, pentru ca tinerii să aibă o preocupare în ceea ce priveşte sănătatea lor, dar şi în ce priveşte sportul de masă”, a spus Oprescu.
Idelile lui Sorin Oprescu amintesc de frenezia cu care Adrian Năstase a demarat, pe vremea când era prim-ministru, un amplu program de construcție de săli de sport în România, inclusiv la sate și în orașele mici. Viteza cu care s-a dus la bun sfârșit acest program a condus la un număr foarte mare de plângeri privind calitatea construcției, în timp ce multe săli au rămas încuiate, din lipsă de “sportivi”.
Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, pare de neoprit, în materie de idei. La semnarea protocolului cu Victor Ponta pentru construcția unei săli multifuncționale a declarat că vrea să construiască polivalente în toate sectoarele Bucureștiului.
Sorin Oprescu a semnat un document de cooperare cu Guvernul României, pentru finanțarea unei săli polivalente de 12.000 de locuri, în se