Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că este alarmat de declaraţiile mincinoase ale liderului PSD, Victor Ponta, iar dacă acestea continuă este posibilă ruperea USL.
"Pe mine nu mă mai interesează împăcări, nu mă mai interesează prietenii, când se ajunge la aşa ceva nu ne mai putem pune asemenea probleme. Pe mine mă interesează însă să salvăm decenţa. Pentru că dacă lucrurile capătă aspecte patologice, cu 12 oameni care erau...deja te sperii. Vreau însă să fim decenţi", a declarat Crin Antonescu.
Întrebat de jurnalişti dacă în acest context este posibilă ruperea USL din 2014, liderul PNL a confirmat
"Dacă genul acesta de lucruri continuă, mă tem că da. Câtă vreme suntem în activitate, , ca să spun aşa, câtă vreme lucrurile care ţin de guvernare, de legislaţie se desfăşoară normal, şi salut în sensul acesta faptul că PSD a înţeles să retragă Legea amnistiei sau să o amâne sau ce fac dânşii cu ea, dar în orice caz să nu mai fie agendă, încercăm să mergem înainte", a completat Antonescu.
Cu toate acestea, Victor Ponta a declarat după declaraţiile liderului PNL că nu există riscul ruperii USL.
"Scandal e doar la Realitatea, în rest nu e scandal. Din punctul meu de vedere, nu există riscul ruperii USL", a spus Victor Ponta.'); document.write(''); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_min/6f1573075559bd2380f4adb2ba56614b/"+ cHannel_domain +"' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E")); // ]]>
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că este alarmat de declaraţiile mincinoase ale liderului PSD, Victor Ponta, iar dacă acestea continuă este posibilă ruperea USL.
"Pe mine nu mă mai interesează împăc