Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisarul UE pentru Justiţie: „În România, lucrurile merg în direcţia greşită pe frontul combaterii corupţiei“

Publicat in Adevarul, luni 16 decembrie 2013 ·

Viviane Reding, comisarul UE pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie a exprimat „preocupare“ în legătură cu situaţia combaterii corupţiei în România, precizând că recentele măsuri legislative adoptate la Bucureşti vor fi analizate în ianuarie.

„Suntem foarte preocupaţi de faptul că lucrurile merg în direcţia greşită în România pe frontul combaterii corupţiei“, a declarat Reding pentru EU Observer, în faţa Comisiei PE pentru Libertăţi Civice.

Declaraţiile lui Reding intervin în contextul în care marţi, 10 decembrie, parlamentarii au adoptat o serie de amendamente aduse Codului penal, prin care îşi sporesc imunitatea. Astăzi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că nu va renunţa la modificarea Codului penal şi a precizat că atât aceste amendamente, cât şi Legea amnistiei se vor afla în dezbatere publică până la 1 februarie.

Ulterior, în prima zi a sesiunii parlamentare din 2014, Legea amnistiei va fi introdusă pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor, a mai spus Zgonea.

La amendarea Codului penal a reacţionat, săptămâna trecută, şi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, care a avertizat că modul în care România a aplicat regulile în materie de corupţie se va reflecta şi în raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare din ianuarie.

„Am subliniat în rapoartele precedente - şi cred că poziţia Comisiei Europene este clară - că atunci când e vorba de oficiali care deţin funcţii legislative, executive, administrative sau juridice, trebuie să se supună regulilor în materie de corupţie şi conflict de interese. Principiul potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii este foarte important pentru CE“, a spus Gray.

Materiale pe aceeaşi temă:

Reacţii în lanţ, de peste hotare, la modificările aduse Codului Penal: „Un pas înapoi pentru România“ Amendarea Codului Penal,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum o ora
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

ACCIDENT grav în Rusia. Cel puțin 13 oameni au murit după ce un autobuz plin cu mineri s-a răsturnat

Gandul acum 40 minute
Cel puțin 13 persoane au murit și alte 20 au fost rănite după ce un autobuz care transporta mineri s-a prăbușit într-o râpă în Republica Sakha (Iacuția) din Orientul Îndepărtat rus, luni dimineață, au transmis autoritățile locale. Accidentul a avut

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum 24 minute
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 4 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Baby Grok”, inteligența artificială pentru copii, anunțată de Elon Musk

HotNews acum o ora
Elon Musk, fondatorul xAI, anunță că va lansa o versiune pentru copii a Grok AI, chatbotul său de inteligență artificială care a fost criticat anterior, potrivit Euronews.com. „Vom crea Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii”

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 5 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/36°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°