Dacă în multe domenii ale economiei ne dorim să ajungem din urmă Europa "relevantă" şi reuşim, din când în când şi pe alocuri, iată că am reuşit să ne asemănăm SUA în problema bugetului! Criza din SUA, cu blocarea funcţionării unei părţi din aparatul administrativ al ţării, trebuie să fi inspirat şi pe politicienii români, care s-au gândit că, dacă nu putem fi "ca ei" în ceea ce priveşte productivitatea, competitivitatea, piaţa de capital şi multe altele, măcar putem să ieşim în presa internaţională cu criza de buget, similară (mă rog, mai degrabă ca efecte, decât ca motivaţie) celei de peste ocean.

Trecând acum de la glumă la lucrurile serioase, să încercăm să evaluăm fără părtinire situaţia de moment a României în privinţa bugetului, ce a generat-o de fapt, ce s-a afirmat de către părţile implicate şi nu în ultimul rând, ce ar trebui să însemne o discuţie serioasă pe construcţia bugetară. Mai întâi, să stabilim cadrul în care ar trebui să aibă loc discuţiile pe buget. Guvernul, sprijinit de partidul sau coaliţia aflate la putere, prezintă bugetul de venituri şi cheltuieli la nivel naţional (consolidat) pentru anul următor, împreună cu bugetele care îl compun. Discuţiile pe buget se axează pe structura de venituri şi cheltuieli, pe valorile de deficit (dacă este cazul) şi modul cum vor fi acestea finanţate. În general, viziunea economică liberală sau social democrată se reflectă în modul de constituire a veniturilor bugetare (care este nivelul şi componenţa taxelor şi impozitelor, cum se iau şi de la cine, cine este exceptat şi de ce etc) şi la fel de important, câţi bani se alocă pe funcţionalităţile administrative (armată, sănătate, administraţie publică, educaţie, inclusiv bugetul pentru pensii, cheltuieli sociale, etc). Aici este normal să intervină întotdeauna discuţii: pe de o parte, pentru că - cel puţin în teorie - puterea şi opoziţia au viziuni econo