Taxele şi impozitele care vor fi percepute în 2014 la Ploieşti, pentru clădiri, terenuri şi maşini, rămân la acelaşi nivel ca în 2013.
Cel puţin aşa prevede proiectul de hotărâre, elaborat de Serviciul de Finanţe Publice din Ploieşti, care va fi în dezbatere publică pe data de 16 decembrie. „Evident, chiar şi până pe data de 16 decembrie, la prânz, pot surveni modificări, în funcţie de propunerile comisiei de buget-finanţe a Consiliului Local. Dar, conform proiectului, taxele şi impozitele de terenuri, clădiri şi maşini nu se majorează în 2014 la Ploieşti“, ne-a declarat viceprimarul Iulian Teodorescu.
Proiectul va fi adoptat prin hotărâre de Consiliu Local la sfârşitul lunii decembrie, în ultima şedinţă ordinară din acest an a administraţiei din Ploieşti.
Potrivit calendarului de reforme convenit cu FMI pentru acest an, până la data de 15 decembrie ar trebui să fi avut loc şedinţele de Consilii Locale în care să se stabilească nivelul taxelor locale pe anul 2014. În foarte puţine din localităţile din ţară au avut astfel de întruniri, iar ceilalţi le vor avea chiar în această săptămână. Cei mai mulţi edili care consemnează această mică întârziere faţă de calendarul convenit cu FMI au motivat că bugetul pe 2014 nu este încă în vigoare, deci nu ar avea temei legal să „umble“ la taxele locale.
„Nu am avut o obligaţie legală de a adopta până pe 15 decembrie proiectul privind taxele şi impozitele locale. A fost cu titlu de recomandare“, ne-a mai spus Iulian Teodorescu.
Singurele modificări prevăzute în proiectul de hotărâre locală care va fi suspus dezbaterii publice se referă la taxe suplimentare, pentru cazurile de urgenţă, în domeniul urbanismului şi a stării civile. De exemplu, taxa pentru căsătoria la urgenţă va creşte anul viitor de la 35 de lei la 50 de lei. Totodată va fi introdusă o nouă taxă, eliberarea duplicatelor după actele de s