Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falcă a fost zdrobit în lupta pentru prezidenţiale şi în Capitală: Predoiu a obţinut aproape 90 de procente

Publicat in Glasul Aradului, luni 16 decembrie 2013 ·

În cursa pentru prezidențiale, primarul Falcă a primit din nou bătaie. Cel mai important oraş al ţării, Bucureştiul, l-a adus pe Falcă cu picioarele pe pământ: contracandidatul său, Cătălin Predoiu l-a învins fără drept de apel.

În penultima etapă remarcam progresul lui Falcă: un democrat-liberal din patru l-a votat. Era deja să strigăm… hai cu egalarea. Săptămâna trecută „turul României“ s-a încheiat, așa cum e frumos, cu capitala țării, București. Ca să nu vă mai ținem în suspans, zicem doar scorul: Cătălin Predoiu a obţinut 86,63% din voturile democrat-liberalilor din Bucureşti-Ilfov pentru desemnarea can­didatului PD-L la prezidenţiale, în timp ce Gheorghe Falcă a fost votat de 13,37% dintre cei care s-au prezentat la vot.

Potrivit unui comunicat al PD-L, pre­zenţa la vot a fost de 77,29%. Unii dintre parlamentarii şi liderii PD-L din Bucureşti, printre care Sulfina Barbu, Cristian Ră­dulescu şi Costică Canacheu, l-au votat, sâmbătă, pe drept candidat al partidului pentru prezidenţiale. Ei au precizat că au fost convinşi de argumentele aduse de acesta la dezbaterea din Parlament din această săptămână, când Predoiu s-a confruntat cu contracandidatul său, Gheor­ghe Falcă. „Am votat cu Predoiu, a fost mai convingător, are o abordare mai bună“, a precizat Cristian Rădulescu. „Op­ţiunea mea este pentru echipa Blaga, aşa că l-am susţinut pe Cătălin Predoiu. Desemnarea lui Cătălin Predoiu este a echipei care a câştigat Convenţia par­tidului, eu fiind parte a acestei echipe“, a arătat Costică Cana­cheu. „Am votat cu Cătălin Predoiu pentru că, după dezbaterea de la Palatul Parlamentului, m-a convins că are un proiect de ţară şi este un lider de anvergură naţio­nală“, a precizat Sulfina Barbu.

Una peste alta, turneul de două luni de zile a confirmat ceea ce știam deja: Falcă este asemenea unui avion cu rază mică de acțiune. Ca să nu zicem foarte mică

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°