Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aniversarea Blazzaj, un eveniment reuşit, dar se putea „mai mult“ FOTO

Publicat in Press Alert, luni 16 decembrie 2013 ·

Concertul aniversar de 15 ani, susţinut de membrii formaţiei Blazzaj, aseară, în sala de concerte a Liceului Ion Vidu, a avut parte de succes, muzicienii care, cu această ocazie au filmat şi un DVD, oferindu-le spectatorilor aflaţi în public o seară agreabilă. Din păcate, din consistenta listă a invitaţilor speciali pentru acest eveniment au lipsit Alexandrina şi Mara, cele două soliste neputând ajunge la Timişoara din cauza condiţiilor meteo nefavorabile ce au dus la anularea unor curse aeriene.

Recitalul s-a bucurat însă de apariţia unor invitaţi care au reuşit să coloreze sound-ul serii în nuanţe cât se poate de diverse. Aplauzele fanilor au „curs“ cât se poate de sincer pentru sound-urile mirifice de theremin „năşite“ de Gabriel Almaşi sau pentru ritmurile de percuţie executate de Sergiu Cătană. De un succes deosebit s-a bucurat şi Cristina Pădurariu, care pe lângă momentele în care a cântat alături de Octavian Horvath „Vita“ (solistul Blazzaj), a avut şi unul deosebit în care urechile spectatorilor au făcut cunoştinţă cu superbul sunet al didgeridoo-ului, iar piesa „The Funk Side“ a căpătat o energie explozivă graţie efectelor de turntablism şi scratch-urilor realizate de K – Lu.

Printre piesele interpretate de membrii trupei care au avut parte de un succes deosebit s-au numărat „Zoom“, „Pierderi de frecvenţă“ sau „Ghetoul de aur“, aceasta din urmă cu al ei şăgalnic text („asociaţia de evidenţiere a lucrurilor profund asemănătoare“) fiind unul din highlight-urile serii. Din peisaj n-au lipsit nici cele două piese botezate de solistul trupei drept „country“ („(Rindeaua“ şi Ograda“), iar Petrică Ionuţescu a fost şi de această dată la-nălţime, evoluând la trompetă, keyboards şi la un moment dat chiar şi la superbul pian Petroff din sală. Ca de obicei, solistul „Vita“ s-a plimbat prin public şi a reuşit să „dezgheţe“ niţel atmosfera, iar la un moment

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°