În opinia celor mai importanți teoreticieni ai comunismul. Karl Marx și Friedrich Engels, proletariatul care reprezenta „noul om’’ își are orginea tocmai în antichitate, mergându-se până la susținerea faptului că răscoala lui Spartacus avea o origine socială. Într-adevăr, statutul sclavilor în Roma antică era unul cel puțin modest, dar tot ce a intenționat vreodată Spartacus a fost să evadeze pentru a putea ajunge înapoi în Tracia. Istoricii comuniști au mers mai departe, definind Franța de la 1789 sau Anglia anilor 1600, drept state „sclavagiste”. Teoria este total eronată, la acele vremuri aceste două state fiind într-o continuă dezvoltare: ele nu pot fi definite la acea vreme ca fiind feudale sau capitaliste. Mitologia comunistă se defineşte înainte de toate ca filozofia istoriei. Ambivalenţa lui Marx - omul de ştiinţă dublat de utopist - lasă să planeze un echivoc asupra virtuţilor şi viciilor teoriei sale istorice (şi ale adaptărilor sale ulterioare). Abordarea sociologică, reliefarea faptelor economice şi sociale, analiza problematizată, un fel de structuralism "avant la lettre" fac din el un pionier al noii istorii. O istorie mai puţin evenimenţială şi narativă, o istorie conceptualizată şi mai deschisă întrebărilor şi aspiraţiilor omului contemporan.[1] Mihai Roller, istoricul de serviciu al noului regim Petru Groza și membrii guvernului comunist încep excluderea membrilor Academiei Române care nu erau de acord cu noua politică de stanilizare a țării, care afecta și domeniul cultural. Adevărata "epurare" a membrilor Academiei are loc după abdicarea forțată a regelui Mihai. La 9 iunie 1948 însă, o mare parte din vechii academicieni au fost excluși (îndeosebi membrii marcanți ai fostelor partide istorice, dar și persoane care se manifestaseră critic la adresa P.C.R.), fiind înlocuiți cu oameni fideli noii puteri. Motivul principal pentru care toți acesti acad