Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ignorând sfaturile consultanţilor, RA-APPS pierde din nou încasări substanţiale şi intră pe deficit

Publicat in Gandul, luni 16 decembrie 2013 ·

Regia Patrimoniului şi Protocolului de Stat, care a început în acest an procedura de vânzare a imobilelor din portofoliu prin negociere directă la un preţ cu 30% mai mic, în pofida avertizărilor repetate ale consultanţilor imobiliari, şi-a revizuit din nou, în scădere drastică, estimarea de încasări

Aceasta este a doua revizuire în scădere a încasărilor RA-APPS, după cea operată anul trecut, din nou pe fondul licitaţiilor eşuate.

Astfel, pentru acest an, regia estima venituri din vânzarea de imobile de 193,5 milioane lei, dar bugetul rectificat, aprobat de Guvern, indică acum încasări de doar 42 milioane lei, de aproape cinci ori mai puţin faţă prognoza iniţială.

Aceasta în condiţiile în care RA-APPS a început procedura de vânzare a imobilelor prin negociere directă, deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un câştig mai bun pen­tru stat.

Mai mult, RA-APPS a intrat acum şi în deficit, cu venituri totale de 277,6 milioane lei (faţă de 449,1 milioane lei anticipat iniţial) şi cheltuieli totale de 349,6 milioane lei, ajungând astfel la o pierdere de aproape 72 milioane lei (peste 16 milioane euro), deşi miza pe profit.

Anul trecut, Guvernul a revizuit, de asemenea, în scădere drastică estimarea de venituri obţinute din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei, prevăzută în bugetul de stat, la doar 296,2 milioane lei, pe fondul licitaţiilor eşuate, cele mai multe din lipsă de oferte.

Un document oficial prezentat însă de MEDIAFAX în primăvara acestui an

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

News.ro acum 45 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

News.ro acum 2 ore
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters. Noua schemă de subvenţii va oferi

Horoscop pentru vineri, 29 noiembrie 2024. Ziua este favorabilă activităților de rutină

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ziua anunta castiguri financiare cu ajutorul altora. Poți primi o suma de bani restanta in urma unei colaborari sau partenerul de viata contribuie cu bani frumosi la imbogatirea patrimoniului familial. Ai fi tentat sa faci investitii importan

Eşti de acord cu decizia CCR de renumărare a voturilor? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ ALEPH NEWS – MEDIAFAX – ZIARUL FINANCIAR

Mediafax acum 8 ore
    votul electronic să fie implementat la toate alegerile din România (66%)     toţi candidaţii la Preşedinţia României să nu fi fost membri ai niciunui partid politic în ultimii 10 ani (76%)     buletinul de vot să includă şi opţiunea „NU VOTEZ NI

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°