Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FILIERA TRANZACŢIILOR CU MORŢI. În goana după cadavre, cioclii băteau la uşile muribunzilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 decembrie 2013 ·

Surse din cadrul anchetei au dezvăluit pentru "Evenimentul zilei" că acest sistem, din care făceau parte poliţişti şi medici, funcţiona încă din 2009. Angajaţii de la pompe funebre ajungeau la un accident sau la un caz de deces înaintea ambulanţei.

1 /.

Detalii halucinante ies la iveală într- un caz anchetat, timp de aproape un an, de poliţiştii şi procurorii bucureşteni cu ajutorul Serviciului Român de Informaţii (SRI). Administratorii a trei firme de pompe funebre au pus la punct o adevărată reţea a morţilor din care mai făceau parte nouă poliţişti, 11 medici şi asistenţi de la Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi doi subofiţeri ISU, paramedici la SMURD.

Cu ajutorul funcţionarilor, angajaţii firmelor de servicii funerare reuşeau să ajungă, de multe ori, mai repede ca Salvarea la adresa la care un om era pe moarte sau era decedat. Atunci când era sesizat un accident, un infarct, ori un deces la 112, poliţistul, medicul de la Ambulanţă sau cei de la SMURD notau numele, adresa, numărul de telefon şi le transmiteau, mai departe, celor de la servicii funerare. Mai mult decât atât, anchetatorii au aflat că până şi muribunzii erau pe listele cioclilor care le băteau la uşi, înainte să le sune ceasul.

Conduşi de poliţişti la adrese

Un anchetator a dezvăluit pentru "Evenimentul zilei" că, în goana după cadavre, se implicau, uneori, chiar poliţiştii. Aceştia mergeau împreună cu angajatul de la pompe funebre acasă la rudele decedatului, pentru a le convinge să bată palma cu complicele său. Pentru fiecare decedat dus la groapă, funcţionarii încasau sume cuprinse între 500 şi 800 de lei.

Surse din această "industrie" macabră au dezvăluit pentru "Evenimentul zilei" că acest sistem funcţiona încă din anul 2009. Totuşi, "filiera morţilor" a ieşit la iveală abia ieri, când 150 de poliţişti de la Serviciul Omoruri, Serviciul Judiciar şi Direcţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 42 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 33 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°