Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tesla ar putea prezenta la începutul anului 2015 un model "de buget"

Publicat in Adevarul, marți 17 decembrie 2013 ·

Odată cu finalizarea proiectului "Model X", compania americană Tesla vizează intrarea într-un segment al maşinilor mai puţin costisitoare, target-ul lui Elon Musk fiind producerea unui automobil electric sub 40.000 de dolari.

Tesla Motors, compania axată exclusiv pe nişa electrică a industriei auto, devine pe zi ce trece o forţă demnă de luat în seamă. Întrucât proiectul SUV-ului sportiv Model X se apropie de final, versiunea de serie a acestuia fiind programată să debuteze la finalul anului 2014, inginerii din Palo Alto şi-au fixat deja un alt obiectiv, mult mai îndrăzneţ: proiectarea şi producerea unui automobil electric care să coste sub 40.000 de dolari (în Statele Unite ale Americii, Model S începe de la 71.070 $, înainte de aplicarea taxelor statale şi guvernamentale).

Conform Los Angeles Times, cel de-al treilea automobil construit integral de Tesla şi-ar face debutul în cadrul Salonului Auto de la Detroit, din luna ianuarie a anului 2015. Ambiţiile legate de acest model mai ieftin sunt reprezentate în principal de autonomia bateriilor (aproximativ 200 mile /320 kilometri) şi obţinerea unui compromis cu privire la costurile de producţie, respectiv profitabilitatea şi capacitatea pieţei de a absorbi un astfel de model.

Un posibil automobil electric sub 40.000 de dolari ar putea sosi pe piaţă cel mai devreme în 2016 iar aşteptările lui Elon Musk sunt cel puţin impresionante: Model S este produs anual în 21.000 de exemplare, Model X este aşteptat să dubleze producţia facilităţii din Fremont, California, iar a treia generaţie de automobile electrice, respectiv cel vizat mai sus, ar trebui să egaleze producţia celorlalte două modele din gamă. Practic, sunt aşteptate valori de 42.000 de unităţi pentru eventualul automobil electric accesibil publicului larg.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Ținte aeriene, detectate la nord de frontiera cu România. Avioane ucrainene au pătruns în spațiul aerian românesc. Anunțul MApN

Adevarul acum 30 minute
În noaptea de duminică spre luni, 20 spre 21 iulie, în jurul orei 03.00, sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat ținte aeriene care au evoluat pe diferite traiectorii de zbor în spațiul aerian ucrainean, la no

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 2 ore
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°