Tandemul Mihailov-Bobi Pricop înregistrează o frumoasă izbândă la Teatrul Naţional din Craiova, unde spectacolul „Profu de religie“ a avut premiera.

Ideea piesei îi aparţine dramaturgului Mihaela Mihailov şi e importantă nu doar ca problemă filosofică (ce e adevărul?), ci mai cu seamă în contextul conflictelor repetate între adevărul propovăduit de educatori (scoală, biserică, familie) şi realitatea vieţii de şcolar. E aleasă ca teren al dezbaterii religia nu întâmplător, aici dogma fiind mai puternică iar poziţionarea faţă de aceasta mai dificilă. Cu atât mai mult când e vorba de adolescenţă, vârsta „de ce“-urilor şi a crizelor identitare.

Cinci actori ne spun o poveste din această zonă, privită din toate unghiurile posibile, pe care le ilustrează jucând rolul tuturor personajelor care intervin în acţiune. Încep prin a fi elevii de la ora de religie, acolo unde se declanşează conflictul mai întâi în jurul unei întrebări adresate brutal de o fetiţă, privind adevărul. De la definiţiile rigide ale profului, explicaţiile continuă cu dialogurile colaterale iniţiate între copii sau între aceştia şi prof, cu ocazia unei întâmplări reale sau imaginate de aceeaşi fetiţă, potrivit căreia profu de religie i-ar fi mângâiat genunchiul.

Felul în care autoarea, urmată de regizor, conduce aceste dialoguri tip anchetă creează în spectacol tensiune intelectuală (logică) şi dramatică. Suspansul, răsturnările de situaţie, surpriza, îşi joacă pe parcurs cartea, devenind un vehicul optim pentru conţinutul important de comunicat. Că adevărul e relativ în raport cu actorii care se pronunţă şi unghiurile lor de vedere subiective o ştim, că descoperirea lui e aproape imposibilă ne-o spun şi autorii spectacolului pe măsură ce înaintează povestea şi vedem cum dintr-o vorbă aruncată poate în joacă de o copilă exaltată (sau poate dintr-o întâmplare nevinovată) caz