Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, s-a întâlnit, în această dimineaţă, la biroul său de la Senat, cu mai mulţi membri ai conducerii partidului, printre care şi liderii grupurilor parlamentare, deşi avea programată o deplasare oficială în Israel. Sursa: VLAD STĂNESCU
Potrivit unor surse citate de mediafax,ro, subiectele discutate vizează numirea lui Gigel Ştirbu la Cultură, problemele legate de legile adoptate recent de Parlament şi situaţia de la TVR, unde Rareş Bogdan este în continuare susţinut pentru funcţia de preşedinte director-general.
La şedinţă participă liderii grupurilor parlamentare ale PNL din Senat şi Camera Deputaţilor, Puiu Haşotti şi George Scutaru.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, avea programată, începând de duminică, o vizită oficială în Israel. Potrivit unor surse parlamentare, vizita lui Antonescu în Israel a fost doar amânată, preşedintele Senatului urmând să plece din Bucureşti în această după-amiază.
CITIȚI ȘI: NOI STENOGRAME. Crin Antonescu: PSD se bazează pe GOLĂNII şi SMECHERIIFeministele nu îl vor ministru al Culturii pe Gigel ŞtirbuVicepreşedinte PSD: Ştirbu mi-a spus că Ponta nu e de acord cu nominalizarea sa la Cultură. Ce spune premierulGigel Știrbu, noul ministru al Culturii "CARE ESTE":"Mulțumesc părinților pentru numele CARE mi l-au dat"