Luni, 16 decembrie 2013, ora 17.00, în Aula Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti va avea loc concertul “MAGIA COLINDELOR”, organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti, în parteneriat cu Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești.
Vor colinda în seară de iarnă soliștii Casei de Cultură a Studenților Ploiești - Răzvan Encuna, Alexandru Stoian, Cătălin Dumitru, Corala “Anche Musica” a Casei de Cultură ”I.L. Caragiale” din Ploieşti, iar de la Casa de Cultură din Plopeni Corala mixtă “Armonia” - dirijor Cornel Mutu şi Grupul de Colindători coordonat de interpreta de muzică populară Adriana Deaconu.
Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti invită la un concert impresionant, în pragul sărbătorilor de iarnă, care va cuprinde colinde tradiţionale româneşti, dar şi piese celebre din repertoriul internaţional.
Având în vedere bunele relaţii de colaborare, vă rugăm să acceptaţi parteneriatul cu Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti, făcând cunoscut ploieştenilor concertul ”MAGIA COLINDELOR“, eveniment inclus în Festivalul Culturii și Artei Studențești, ediția a XVII-a, prin mediatizarea lui.
Vă aşteptăm să ne bucurăm împreună de magia sărbătorilor de iarnă.

Casa de Cultu