Ovidiu Jelea a început să practice Karate la Clubul Sportiv Universitatea Suceava, sub îndrumarea antrenorului Sorin Nedelcu. Avea pe atunci 22 de ani şi singurul lucru pe care-l ştia era că nu voia să aştepte să treacă timpul pentru a obţine rezultate.
El avea de gând să meargă în ritmul propriu, chiar dacă asta însemna să sfideze regulile unui sistem ierarhizat pe vechime. Iată ce scria recent Ovidiu pe pagina lui de Facebook: „Tot farmecul competiţiei sportive îşi are originea în ceea ce este competiţia sportivă în esenţă: un exemplu de meritocraţie pură. În sport câştigă cel care este cel mai bun în acel moment, sportul ierarhizează în funcţie de merit. Sistemele însă nu sunt organizate meritocratic, mai ales în România, şi când spun sisteme mă refer la toate sistemele, pornind de la cel politic, de învăţământ şi ajungând la cel sportiv. Peste tot primează plutocraţia, nepotismul, mai ales în politică, dar în primul rând cel mai stupid sistem de organizare, cel după senioritate. Trebuie remarcată prăpastia uriaşă dintre un sistem bazat 100% pe merit, talent, muncă intensă – competiţia sportivă, şi un sistem care este organizat seniorial: cel care este mai vechi în sistem este cel mai îndreptăţit să avanseze ierarhic şi să decidă, chiar dacă meritele nu îl recomandă pentru asta. Avem un sistem dinamic, în continuă schimbare, pragmatic, în care trebuie să obţinem rezultate, dar deciziile sunt luate într-un sistem inert, în care prioritară este siguranţa, un sistem bazat pe vechime şi certificare formală, în care cei care obţin rezultate sunt mai degrabă priviţi ca o ameninţare decât ca o soluţie. Nu neg importanţa seniorităţii în organizarea unui sistem, atât timp cât este doar una din valorile care formează acel sistem, în care meritele ar trebui să fie pe primul loc, dar un sistem în care vechimea este prima şi unica valoare mi se pare extrem de primiti
