Viviane Reding, comisarul UE pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, a exprimat "preocupare" în legătură cu situaţia combaterii corupţiei în România, relatează Mediafax.
"Suntem foarte preocupaţi de faptul că lucrurile merg în direcţia greşită în România pe frontul combaterii corupţiei", a declarat Viviane Reding, potrivit EUObserver, în faţa membrilor Comisiei PE pentru Libertăţi Civice.
Comisarul UE pentru Justiţie a precizat că recentele măsuri legislative adoptate la Bucureşti vor fi analizate în ianuarie.
Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor a adoptat, două legi de modificare a Codului Penal, prin care îşi acordă de fapt o super-imunitate, ceea ce a stârnit o serie de critici din partea Ambasadei Germaniei, Ambasadei Olandei, Ambasadei Marii Britanii şi Comisiei Europeană.
Comisia Europeană a transmis prin purtătorul de cuvânt că pozitiţa instituţiei privind amendamentele la Codul Penal din România va fi reflectată în raportul MCV din luna ianurie.
Viviane Reding, comisarul UE pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, a exprimat "preocupare" în legătură cu situaţia combaterii corupţiei în România, relatează Mediafax.
"Suntem foarte preocupaţi de faptul că lucrurile merg în direcţia greşită în România pe frontul combaterii corupţiei", a declarat Viviane Reding, potrivit EUObserver, în faţa membrilor Comisiei PE pentru Libertăţi Civice.
Comisarul UE pentru Justiţie a precizat că recentele măsuri legislative adoptate la Bucureşti vor fi analizate în ianuarie.
Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor a adoptat, două legi de modificare a Codului Penal, prin care îşi acordă de fapt o super-imunitate, ceea ce a stârnit o serie de critici din partea Ambasadei Germaniei, Ambasadei Olandei, Ambasadei Marii Britanii şi Comisiei Europeană.
Comisia Europeană a transmis prin purtătorul de cuvânt că