Artişti ai Ansamblului Rapsodia Bucovinei – Fundaţia Culturală „Friederich Schwartz” din Suceava au fost prezenţi recent la Londra, la prima ediţie a Festivalul de tradiţii româneşti în mişcare, organizat de Societatea „Românca”.
Trei perechi de dansatori, cinci instrumentişti, printre care, firesc, Ovidiu, Mihaela şi Eduard Şvarţ, trioul de bază al ansamblului, precum şi solista Tatiana Harabgiu, i-au introdus pe românii londonezi, dar şi englezi sadea aflaţi în sală, în atmosfera sărbătorilor de iarnă, dar le-au stârnit primilor dintre aceştia şi puţin dor de ţară.
Spectacolul bucovinenilor s-a desfăşurat în Silver Club, un club aparţinând unei familii din Suceava, şi a durat mai bine de două ore, la el asistând români stabiliţi în Marea Britanie, englezi băştinaşi, dar şi reprezentanţi ai presei londoneze.
S-au auzit de pe scenă colinde în dulce grai bucovinean, cântecele populare din repertoriul Tatianei Harabagiu, momente de solistică instrumentală la nai şi vioară, iar perechile de dansatori ale ansamblului au neliniştit tălpile privitorilor cu dansurile din zona Bucovinei.
„Pentru noi a fost o oportunitate neaşteptată, dar şi o mare onoare, invitaţia la prima ediţie a acestui festival. Am dus acolo o bucată de Bucovina şi am fost fericiţi că le-am putut arăta britanicilor că românii nu se reprezintă cu cerşetorii de care spun ei că s-au săturat, ci cu o cultură bogată, cu artă, cu oameni cu talent, cu o istorie frumoasă” a afirmat Ovidiu Şvarţ, coordonatorul Rapsodiei Bucovinei.
Dansatorii, instrumentiştii şi solista Rapsodiei Bucovinei au participat la festivalul de la Londra într-o companie selectă. Cu câteva zile înainte de spectacolul din Bucovina, în cadrul aceluiaşi eveniment, a avut loc spectacolul „Măgura”, în interpretarea lui Claudiu Bleonţ şi a artiştilor de la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”.