Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu organizează marţi, 17 decembrie, cea de-a doua ediţie a Festivalului „Tradiţii, datini şi obiceiuri din bătrâni”. Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 18.00 la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Festivalul va conţine câte un concert de colinde susţinut de Corul junior al Liceului Teologic şi Corul Liceului Teologic. Nu vor lipsi nici colindele populare Corala „Nicofonis” şi Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, al Catedralei Mitropolitane din Craiova. Bucuria momentului va fi întregită de prezentarea unor scenete religioase, specifice sărbătorilor de iarnă. Astfel, Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici”- Târgu Jiu va prezenta sceneta „Vicleiul”. Vor mai fi interpretate scenete precum „Pluguşorul” şi “Vicleiul”. În cadrul festivalului vor fi recitate mai multe poezii, specifice sărbătorilor de iarnă. La final vor fi premiaţi elevii câştigători ai Concursului şcolar „Sfântul Nicodim, Ocrotitorul Liceului Teologic”, premiile fiind oferite cu sprijinul Mănăstirii Lainici, iar persoanele prezente la festival vor primi brăţări realizate de elevii Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” şi ai Centrului de zi pentru copii „Sfântul Vasile cel Mare”. În cadrul acestui eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va rosti un cuvânt de învăţătură şi binecuvântare. Festivalul „Tradiţii, datini şi obiceiuri din bătrâni” este organizat în parteneriat cu Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Protoieriile Târgu Jiu Sud şi Nord, Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, al Catedralei Mitropolitane din Craiova, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Vasile cel Mare” din Târgu Jiu şi ASCOR, filiala Târgu Jiu.