Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei trei parlamentari PDL care au votat la modificarea Codului Penal, SUSPENDAŢI trei luni din partid

Publicat in Revista22, luni 16 decembrie 2013 ·

Cei trei parlamentari PDL care ar fi votat pentru sau s-au abţinut la votul din Parlament privind modificările la Codul Penal, respectiv Adrian Gurzău, Gheorghe Udrişte şi Dragoş Gunia, au fost suspendaţi din partid pentru o perioadă de trei luni, a decis, luni, Colegiul director al PDL, informeaza Mediafax.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, luni, că, potrivit deciziei Colegiului director al PDL, sunt sancţionaţi cu suspendarea din partid pentru o perioadă de trei luni parlamentarii Adrian Gurzau, Gheorghe Udriste şi Dragoş Gunia.

El a precizat că în perioada în care "cineva este sancţionat" nu participă la votul din Parlament.

"Am avut trei colegi, doi au votat «pentru» la modificarea unui articol din Codul Penal care se referă la incompatibilităţi, deci trei au votat «pentru» şi unul s-a abţinut, i-am audiat şi eu cred în sinceritatea lor când au spus că au greşit, dar până la urmă discutăm despre imaginea PDL şi prin votul majorităţii membrilor Colegiului director au fost sancţionaţi cu suspendare pe o perioadă de trei luni din partid", a spus Blaga.

El a fost întrebat dacă nu crede că este o sancţiune prea dură având în vedere că PDL are puţini parlamentari.

"Nu şi vom lua în discuţie la viitorul Colegiu director şi pe cei care au lipsit pentru că unii şi unele dintre cei care au lipsit şi nici măcar nu şi-au exprimat votul sunt extrem de guralivi zilele astea şi atunci trebuie să vedem de ce nu au fost la vot", a adăugat Blaga.

El a mai spus că cei trei parlamentari sancţionaţi cu suspendare din partid pot depune contestaţie la Comisia partidului.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a solicitat conducerii partidului sancţionarea deputaţilor democrat-liberali care au votat pentru modificarea infracţiunii de conflict de interese din Codul penal sau s-au abţinut.

Cuvinte cheie:PDL, SUSPENDARE, COD PENAL

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 41 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 55 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 51 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Cod galben de caniculă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu/ Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în cinci judeţe unde vor fi temperaturi de 37-40 de grade, şi Cod galben în alte 15 judeţe şi în Capitală

News.ro acum 27 minute
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă duminică, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu. Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleo

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 27 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°