Europarlamentarul Cristian Preda consideră că „nu e exclus ca disputele dintre Ponta și Antonescu să nu prăbușească guvernul, ci să distrugă USL”. Sursa: Vlad Stănescu
„Acum o săptămână, atunci când PNL și-a retras sprijinul pentru amnistierea pungașilor și a votat împotriva legii minelor, am întrebat dacă Ponta mai are o majoritate stabilă.
Susținerea de care dispune premierul e pusă în cauză de reacțiile din ultimele zile ale peneliștilor.
Între timp, s-a mai petrecut ceva, și anume UNPR, aliatul PSD, a racolat mai mulți deputați PPDD, astfel încât există acum o potențială majoritate parlamentară fără PNL, cu voturile partidelor conduse de Ponta, Oprea, Voiculescu și minoritățile.
Nu e exclus ca disputele dintre Ponta și Antonescu să nu prăbușească guvernul, ci să distrugă USL.
Ar fi o evoluție asemănătoare cu cea care s-a petrecut în martie 2007: atunci, Tăriceanu a rămas premier, iar Alianța DA s-a destrămat”, a scris Preda pe blog.
CITIŢI ŞI: Ponta: "Antonescu nu spune adevărul". Antonescu:"Ponta își ia îndrăzneala să mă facă mincinos lucru pe care nu i-l permit"
Premierul Victor Ponta l-a atacat astăzi pe Crin Antonescu, spunând că acesta nu spune adevărul și că dorea ca legea amnistiei să treacă printr-o ordonanță de urgență. La rândul său, liderul PNL i-a dat o replică dură premierului Ponta, spunând că nu îi permite să îl facă mincinos și că nu i-a cerut să dea o ordonanță de urgență pentru legea amnistiei.