REVENIND ÎMPREUNĂ CU CEILALŢI DOI OMUL CU CAGULĂ N1: Deci, fii atent şi ascultă concluzia la care am ajuns sau, mai bine zis, preambulul sentinţei. Ai afirmat de mai multe ori că te-ai lăsat de cel care a fost autorul – te-ai separat, te-ai distanţat şi te-ai dezis de el definitiv. Acum să răspunzi: Regreţi că la vremea respectivă ai fost tentat de ispita gloriei, de ispita de a-ţi vedea numele pe o carte? Şi dacă regreţi de ce anume regreţi? Cum îţi explici? Îţi formulăm această întrebare ca să ne dăm seama dacă nu cumva este o dezicere formală.
EU. M-am dezis. Mă dezic. Şi recunosc că a fost una din marile ispite ale vieţii mele atunci când m-am hotărât să nu-mi trăiesc viaţa adevărată ci să mă împart între mine, omul simplu, obişnuit, şi autorul. Chestiunea asta m-a frământat mult şi după acele multe frământări am ajuns la concluzia că nu eram doar eu unul, omul normal şi simplu şi cel de-al doilea, autorul, ci între noi apăru şi un al treilea care se numea cititorul cel avid de a ne confrunta – pe mine omul simplu cu el autorul. Şi în felul acesta nu doar că fiinţa mea s-a scindat ci s-a desfăcut în trei. Şi abia acum îmi dau seama că maladia aceasta a di-scindării, a tri-scindării a început încă din fragedă copilărie – de la şase ani când am început să buchisesc literele de pe carte. În felul acesta acum revin la ceea ce s-ar fi cuvenit să fiu pe parcursul întregii vieţi – un om obişnuit, un om normal…
OMUL CU CAGULĂ N2: A doua întrebare ar fi aceasta: Dacă ţi-ai dat seama că s-ar fi cuvenit să-ţi trăieşti viaţa aşa cum se trăieşte, normal, şi nu cum a fost că mai mult ai mimat-o, ai jucat-o şi acta în nu alt scop decât ca să extragi din ea fantezii, iluzii… adică ai transformat-o într-o sursă de materie primă pentru fantezii şi iluzii, prin care să te produci şi să te manifeşti în afară, în public, pentru oameni în societate – nu ţi se
