La 24 de ani de la Revoluţia începută la Timişoara, câţiva participanţi îşi amintesc, cu oarecare nostalgie, de mobilizarea de atunci, de solidaritate, dar şi de bătăile îndurate la Miliţie sau în penitenciar şi, deşi nu toate “gândurile curate” s-au împlinit, sunt împăcaţi că au câştigat libertate.
În urmă cu 24 de ani, în 15 decembrie, la Timişoara, câteva sute de enoriaşi ai pastorului reformat Laszlo Tokes au aprins lumânări şi s-au rugat în centrul oraşului pentru ca acesta să nu fie evacuat şi mutat în alt oraş, conform unei hotărâri judecătoreşti. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului Ceauşescu în mass-media internaţională. În 16 decembrie, sute de timişoreni s-au adunat din nou în centrul Timişoarei, unde au scandat lozinci împotriva regimului Ceauşescu. Ulterior, acestora li s-au alăturat alţi protestatari, cauza iniţială a manifestării trecând în plan secund. Oamenii au manifestat toată noaptea, atât în centrul oraşului, cât şi în complexul studenţesc, iar la un moment dat au încercat să incendieze clădirea în care îşi avea sediul Comitetul Judeţean al PCR.
Forţele de ordine au intervenit împotriva manifestanţilor, folosind gaze lacrimogene şi lovindu-i cu bastoane de cauciuc. Mulţi manifestanţi au fost arestaţi, iar străzile oraşulului arătau ca după război: vitrine sparte, magazine devastate, poze cu Nicolae şi Elena Ceauşescu rupte.
Timişoreanul Virgil Hosu îşi aminteşte că în 16 decembrie 1989 a ieşit în stradă îndemnat de un vecin, după ce se întorsese de la serviciu.
“Am ieşit în stradă în 16 decembrie 1989 după orele de serviciu. Lucram la Centrala Electrică de Termoficare, iar după orele de serviciu m-am întâlnit cu un vecin al meu, în apropierea blocului unde locuiam, în Zona Soarelui, şi am auzit de ceea ce se întâmplase înainte cu o zi acolo, în Piaţa Maria. Vecinul mi-a spus: «Dom’le, se încearcă
