Manifestarea derulata, la finalul saptamanii trecute in cadrul Casei de Cultura a Studentilor (CCS) Iasi, intitulata Conventia Nationala de Science Fiction (RomCon) a fost dedicata lui Dan Merisca. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a fost prezent la Iasi si a participat la invitatia Clubului Quasar, la un eveniment sprijinit de primarie si care a programat dezvelirea placii comemorative dedicata lui Merisca. De asemenea, la actiune au mai fost prezenti: Lucian Merisca, scriitor român de literatura stiintifico-fantastica, frate cu cel omagiat, Alexandru Mironov, scriitorul Emilian Marcu, George Ceausu, Virgil Babii, colegi si prieteni, eseistul Sorin Antohi sau scriitorul Liviu Antonesei. Pe de alta parte, Adrian Caliman, director si Gabriel Harabagiu, director-adjunct, au reprezentat CCS. Fondator, in 1979, a cenaclului SF Quasar din Iasi, "Dan Merisca a fost studentul iesean tipic, mereu avid de noutati, mereu în miscare de la o actiune la alta. A fost prietenul de care oricine dintre noi are nevoie, a fost si a ramas pururea tânar", au tinut sa transmita colegii lui. Dincolo de toate acestea, cele trei zile ale conventiei a presupus întâlniri unde au participat membri ai cenaclurilor SF din toata tara. Au avut loc comunicari, lansari de carte, expozitii de arta, dialoguri, vizionari de filme si spectacole.
Click aici pentru a vedea imagini.
PROGRAMUL Conventiei Nationale de Science Fiction (RomCon 2013, editia a 35-a): „Science-Fictionul ca literatura de frontiera”, 13-15.12. 2013
Manifestarea derulata, la finalul saptamanii trecute in cadrul Casei de Cultura a Studentilor (CCS) Iasi, intitulata Conventia Nationala de Science Fiction (RomCon) a fost dedicata lui Dan Merisca. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a fost prezent la Iasi si a participat la invitatia Clubului Quasar, la un eveniment sprijinit de primarie si care a