Oraşele italiene au fost paralizate de manifestaţiile mişcării „Forconi” – „cei ce poartă furci” – care au luat prin surprindere întreaga lume. Denunţând corupţia castei politice şi plecarea conducătorilor ţării, „Forconi” zguduie Italia, însă revendicările non-partizane contra austerităţii şi a elitelor maschează similitudini îngrijorătoare cu debutul mişcării autoritare care l-a adus pe Mussolini la putere.

Aristocraţi în Jaguar şi ţărani, patroni şi muncitori în şomaj, noi ideologi ai fascismului şi tineri de stânga, simpatizanţi şi foşti simpatizanţi ai Ligii Nord şi ai mişcării lui Beppe Grillo. Foşti membri ai Partidului Democrat (PD), sindicalişti actuali sau foşti din Confederaţia Generală Italiană a muncii (GCIL). Opozanţi ai Fiscului şi separatişti veneţieni. Imigranţi şi huligani. Din Piemont în Puglia, trecând prin Veneţia, Florenţa, Genova până în Sicilia, un tsunami de proteste loveşte Italia, reunind grupuri disparate şi duşmani tradiţionali într-un spectacol al furiei opoziţiei la austeritate şi la guvernanţi. Întreruperea circulaţiei metroului în capitală, magazine închise în centrul oraşelor, ocuparea gărilor şi a pieţelor, regrupări în faţa clădirilor instituţionale, operaţiuni de blocare a frontierelor. De o săptămână, manifestaţiile împotriva „castei politice” se înmulţesc în Peninsulă. O mişcare spontană şi anarhică, ce scapă oricărei logici, având în vedere că protestatarii – care se denumesc „Forconi”, cei ce mânuiesc furcile - provin din toate orizonturile politice.

Mişcarea „Forconi” care mătură în prezent Italia de la nord la sud este asemenea unei magme în clocot în care se amestecă o mulţime de sigle diverse şi de embleme, politicieni, sindicalişti sau apartenenţi ai mişcărilor contestatare. Nu se poate defini clar o culoare politică, nici o coordonare centrală sau un lider carismatic. În fapt, aşa cum susţin majoritatea pa