Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din Romania (UNCJR), condusă de social-democratul Marian Oprişan, ar fi cerut în mod explicit aprobarea legii amnistiei, dar şi modificarea Codului Penal în ceea ce priveşte conflictele de interese, susţin jurnaliştii de la Romania Liberă într-o analiză pe tema ruperii USL.
Această lege va fi dezbătută marţi în Camera Deputaţilor, după ce a provocat un scadal imens pe scena politică locală. Relaţiile din USL sunt tensionate, iar liberalii şi social – democraţii caută soluţii de depăşire a acestui moment. PNL se opune amnistierii, în timp ce PSD se pare că vrea în continuare să-i scape de puşcărie pe cei acuzaţi de anumite infracţiuni. Prin amnistie încetează imediat orice anchetă pentru orice infracţiune cu mai puţin de şapte ani puşcărie. Printre beneficiarii amnistiei ar fi şi condamnaţi din propriul partid, dar şi care sunt în curs de judecată. Dacă Marian Oprişan susţine această amnistie gestul nu ar fi întamplător, întrucat chiar el ar putea fi unul dintre beneficiarii modificării legislative, întrucat este judecat într-un dosar instrumentat de DNA, aflat acum pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca. Preşedintele UNCJR nu a putut fi contactat telefonic pentru a spune dacă a cerut sau nu premierului Ponta ca legea amnistiei să fie aprobată. (M. B.)
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din Romania (UNCJR), condusă de social-democratul Marian Oprişan, ar fi cerut în mod explicit aprobarea legii amnistiei, dar şi modificarea Codului Penal în ceea ce priveşte conflictele de interese, susţin jurnaliştii de la Romania Liberă într-o analiză pe tema ruperii USL.
Această lege va fi dezbătută marţi în Camera Deputaţilor, după ce a provocat un scadal imens pe scena politică locală. Relaţiile din USL sunt tensionate, iar liberalii şi social – democraţii caută soluţii de depăşire a acestui moment. PNL se opune amni