Federaţia Română de Scrimă şi-a premiat marţi la prânz, la Cheile Grădiştei, cei mai buni sportivi din anul 2013. Pe locul întâi s-a clasat sabrerul Tiberiu Dolniceanu, de la Dinamo. Campion european şi vicecampion mondial la individual, şi medaliat cu argint la Mondiale în proba pe echipe, Tiberiu, care e noul lider al formaţiei de sabie, a avut un an 2013 excelent. Pe locul doi s-a clasat în top Ana Maria Brânză. Desemnată de FIE cea mai bună spadasină din 2013, Brânză a câştigat aur, la individual, şi bronz, pe echipe, la Europene, şi tot un bronz la Mondialele din Budapesta, pe echipe. Totodată, Ana Maria Brânză a încheiat pe locul 1 în Cupa Mondială, în proba de spadă. Clasamentul celor mai buni zece scrimeri din 2013 arată astfel:
“Am ales să facem premierea la Cheile Grădiştei pentru că de aici am plecat la Campionatele Europe şi la Campionatele Mondiale. Şi de fiecare dată ne-am întors cu medalii. Domnul Gârbocea ne-a sprijinit mereu şi am vrea să avem alături mai mulţi profesionişti ca dânsul. 2013 a fost un an excepţional având în vedere faptul că echipele de sabie masculin şi spadă feminin s-au schimbat semnificativ. Obiectivele au fost îndeplinite, ceea ce ne face să credem că îmbinarea dintre tinereţe şi experientă este perfectă. Pot să spun că am găsit reţeta pentru a aduce medalii an de an”, a spus Mihai Covaliu, preşedintele FR Scrimă, pentru www.prosport.ro.
www.frscrima.ro s-a relansat
Tot cu această ocazie, Federaţia Română de Scrimă şi-a relansat propriul site. Noul www.frscrima.ro îşi propune să pună în lumină toate concursurile la care vor participa scrimerii români, indiferent de nivel sau nume. De la date statistice, la reportaje, interviuri şi multe ştiri. Toate acestea se vor regăsi pe noul www.frscrima.ro.
Federaţia Română de Scrimă şi-a premiat marţi la prânz, la Cheile Grădiştei, cei mai buni sportivi d