-AA+A

Ţară a paradoxurilor, România cea cu doar vreo cinci mii de etnici evrei are din vreme în vreme, la ani, lipită câte o etichetă de „practicantă” a antisemitismului. Din prostie, desigur, pentru că nu s-a auzit despre devastări de sinagogi, statui sau cimitire cum în democraţiile consolidate, unde astfel de acte, mai frecvente, se spune, sunt doar probe ale libertăţii, deci nereprezentative!

Recent, colindătorii Ansamblului „Dor transilvan” au prezentat la TVR3 un colind antisemit, în care se spune în final că: „Numai la corlan (horn), la fum,/Acolo-i jidovul bun,/Să iasă şfară(fum) în drum”, de-a dreptul incalificabil a fi gândit sau rostit de un creştin.

Nişte întrebări ar fi bine de pus: cam de când datează colindul?; este el postbelic, de după experienţa lagărelor de concentrare sau e „antic şi de demult”, o ficţiune, rurală, duşmănoasă? Dacă e postbelic, clar că nu sunt involuntare trimiterile nefericite la fum şi autorul a spus cu arţag ceea ce a spus. Neîndoielnic, ura faţă de evrei vine dintr-o tradiţia creştină, care îi socoteşte pe evrei vinovaţi de moartea lui Iisus. Creştinii îndoctrinaţi au crezut de secole că e datoria lor sufletească să-i urască pe evrei şi astfel să arate că sunt drăguţi cu Domnul, să-L răzbune în felul lor, ca şi cum Iisus, care e iubire, de ura noastră are nevoie. Incredibil cum lumea creştină a fost blocată în paradigma aruncării vinii răstignirii lui Iisus în seama evreilor, fără a sesiza planul de mântuire al lui Dumnezeu, care dorea să recupereze omenirea şi jertfa Lui trebuia să se producă într-un fel. Fără suferinţa şi umilinţele îndurate de Domnul nu am fi avut exemplul purificării, îmbunătăţirii noastre, şi schimbarea condiţiei de supuşi morţii nu ar fi devenit posibilă.

S-au auzit cazuri de-a dreptul hilare: de pildă, într-o şcoală, un copil, în momentul când a înţeles că la Paşti Iisus a fost ră