Google a anunţat tradiţionalul Zeitgeist ("spirit al vremurilor"), care arată tendinţe bazate pe căutări efectuate în România în anul 2013. În acest an, cele mai populare căutări arată interesul în creştere pentru educaţie, showbiz şi divertisment, personalităţi, fotbal, dar şi curiozităţi legate de "cum se face? " sau "ce este?".
Topul 10 al celor mai căutate persoane populare pe Google în 2013 este condus de actorul american Paul Walker, din seria de filme “Fast & Furious” care a murit într-un accident auto pe data de 30 noiembrie. Pe locul al doilea în acest clasament al celor mai căutate persoane pe Google anul acesta se situează cineastul român Sergiu Nicolaescu, care a decedat pe 3 ianuarie.
Cele mai căutate persoane pe Google în România:
1. Paul Walker 2. Sergiu Nicolaescu 3. Ramona Fabian 4. Mica Abracadabra 5. Dana Nicolaescu 6. Cezar Ouatu 7. Gigi Becali 8. Roger Waters 9. Nicole Cherry 10. Irina Petrescu
Românii şi-au păstrat şi în acest an interesul crescut pentru rezultatele la bacalaureat, grupul de cuvinte “Rezultate bac 2013” fiind cea mai populară căutare pe Google, după ce anul trecut ocupa poziţia secundă. Paul Walker se află în acest an pe poziţia a doua în topul celor mai populare căutări, urmat de Black Friday.
Google dezvăluie "Zeitgeist" (germană pentru "spiritul vremurilor"), explorând miliarde de interogări pe motorul său de căutare. Instrumentul Google Zeitgeist nu poate identifica utilizatorii individuali, deoarece ne bazăm pe date anonimizate şi agregate, care indică cât de des anumite interogări de căutare apar în timp. Mai multe detalii la: googlezeitgeist.com.
Google a anunţat tradiţionalul Zeitgeist ("spirit al vremurilor"), care arată tendinţe bazate pe căutări efectuate în România în anul 2013. În acest an, cele mai populare căutări arată interesul în creştere pentru educaţie, showbiz