Ziua de marţi a fost aşteptată cu mare interes şi tensiune nu numai de lumea politică, dar şi de opinia publică şi de toţi cei curioşi să vadă ce se mai întâmplă cu cearta dintre liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu (în ordinea încrederii acordate de populaţie, conform sondajelor), dar mai ales cu legile din ce în ce mai controversate propuse de PSD. La fel de aşteptate erau şi învestirea în funcţie a noului ministru al Culturii Gigel Ştirbu (PNL) şi a noului judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă (PSD), precum şi a lui Rareş Bogdan (propus de liberali) ca preşedinte interimar al Televiziunii Române.
Răcirea relaţiilor dintre Ponta şi Antonescu a fost şi mai evidentă la Cotroceni, unde au participat amândoi la confirmarea lui Ştirbu. Jocul artistic, în faţa camerelor a fost unul care trebuia să arate tuturor tensiunea dintre cei doi, dramatismul situaţiei, mândria şi puterea fiecăruia în faţa adversarului. Nu s-au salutat, nu şi-au vorbit, nu s-au privit, s-au ignorat pe toată durata evenimentului. Ponta a fost reţinut, şi-a făcut de lucrufără să îşi îndrepte Crin Antonescu a glumit şi a dat mâna chiar şi cu preşedintele Băsescu, după ce acesta i-a adresat doar două cuvinte noului ministru al Culturii. „Tampon” între cele doi bărbaţi politici a fost preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a râs la (probabil) glumiţele lui Antonescu, i-a şi dat câte o replică scurtă, veselie mare. Apoi s-a întors şi la premier, a vorbit şi cu el. Prim-ministrul nu a mai stat după ce a jurat Gigel Ştirbu, iar Băsescu a ieşit pentru puţin din încăpere. În schimb Antonescu a rămas cu Zgonea şi îl întreba ce urmează, apoi au admirat tavanul sălii de la Cotroceni şi şi-au trecut timpul până au intrat judecătorii de la CCR şi Toni Greblă. Şeful liberalilor şi-a dat silinţa să se arate foarte volubil şi degajat, a dat mâna cu toţi pe care i-a prins,