- Cultural - nr. 246 / 17 Decembrie, 2013 Nichita Stanescu – 30 O RAZA STRALUCIND! NICHITA STANESCU La trei decenii de la despartirea de NICHITA, se cade a-l imbratisa cu-n gand duios, rostind cuvant zamislitor de-ntelepciune si de daruire – intru amintire. Din prea mult slavita sa iubire, rostind, in soapta de vis – "ergo sum”, dezlegatu-s-a din neant, pentru a-i auzi vocea-i calda, unduioasa, celesta: "Eu sunt poet, deci liber sunt / De faptul de-a fi fost nascut / Si liber sunt / si dezlegat... / ...dezlegat printr-un cuvant” – printr-un cuvant, la radacina poeticului, "arsura” a verbului (Intersectare) infipt in mantie de carte. Si... "ineland” clipa, clipa cea de taina, sa-ncercam (si vom reusi) sa ne leganam de cuvantul marii treceri, rostind impreuna cu cel "frumos ca umbra unei idei”: "M-am legat de cuvant... / ... ca si cum s-ar naste din mine fiinta. / M-am legat de cuvant... (Legarea de cuvant) – slavitul, cuvantul cel care inscrie taina clipei inrourate de har pe-o treapta de hotarnic hrisov, ce vrutu-l-am hristic. Intru amintirea lui NICHITA, se cade a nu uita ca pentru el prietenia este mantie-nstelata cu invaluiri siderale: "De cate ori ma gandesc nu am dreptate; / numai cand inverzesc am floare. / De cate ori rasar stelele / nu mi-e noapte; / numai cand innoptez nasc intuneric. / O, tu, de care imi este atat de somn / o, voi, de care imi este atata dor...” (Scrisoare). Pentru Nichita prietenia inseamna daruire totala. Si numindu-l doar pe Aurel Covaci, intr-un timp care "se prabuseste-n fum”, amintirea se-nfioara: "Se cobor la vale / ochii dumitale / ce ai ganduri multe / multe si strivite / de cai in copite / si de infinite...” (O, tu, prietene savant...) Ai simtit vreodata cum sapa durerea-n tine pentru prietenul cel drag? Ei bine, Nichita a simtit-o. Pentru prietenul Aurel: "Am vazut cu ochii mei / pamantul cum se sapa / cum se da gaura in el pe