Parlamentul României a devenit la 10 decembrie o instituție de tip Leviathan, constituită în logica desuetă a suveranității absolute, unde legiuitorul - dată fiind natura sa transcendentă - se plasează deasupra legii.
La începutul lunii iulie 2012, când coaliția aflată și azi la guvernare - pe vremea aceea, ca rezultat al dezertării parlamentare - dădea o lovitură după alta statului de drept sub pretextul voinței populare, s-au găsit multe voci, strânse apoi pe o listă de semnături, care să explice Europei cum s-a lăsat ea păcălită de o mână de veleitari manipulați de administrația prezidențială. Săptămâna trecută, Europa - și nu numai ea, pentru că tonul l-au dat Statele Unite - s-a lăsat din nou manevrată de aparențe înșelătoare. Iar oficialii USL au procedat exact la fel ca în urmă cu un an și jumătate, de unde se dovedește că există oameni incapabili să învețe din propriile greșeli: au răspuns obraznic, amenințându-i pe americani cu retragerea sprijinului în afacerea gazelor de șist. Sub presiunea imensului scandal public, modificările adoptate în ședința în plen a Camerei Deputaților din 10 decembrie au fost contestate la Curtea Constituțională.
Dincolo de termenele suplimentare, implicațiile la nivelul funcționării regimului politic românesc sunt serioase și privesc însăși ideea existenței statului de drept. Actul întâi, orchestrat cu grijă (scuzele penibile ale lui Victor Ponta, anticipate de altfel de președintele Băsescu - „nu eram la București, eram în Africa de Sud“ - nu conving pe nimeni) a pregătit cu un savoir faire impecabil votul favorabil al jumătății „bune“ a Comisiei juridice, convocată selectiv în seara dinainte. Actul al doilea a fost introducerea neanunțată pe ordinea de zi a unui text necunoscut, votat în orb. Actul al treilea, neprevăzut, s-a jucat spre neplăcerea dramaturgilor și regizorilor în afara
