Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Die Presse sare în apărarea românilor: “Nu încurajaţi munca la negru!”

Publicat in Jurnalul, marți 17 decembrie 2013 ·

Ridicarea barierelor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari de la 1 ianuarie 2014 continuă să dea fiori unor ţări din Uniunea Europeană. Presa olandeză scrie că autorităţile municipale din oraşele olandeze Haga şi Rotterdam intenţionează să verifice domiciliului declarat de imigranţii cu contract de muncă pe termen scurt. Mai mult, iau în calcul neacordarea numărului unic de identificare BSN, fără de care nu se poate lucra în Olanda. Ei speră că astfel vor putea ţine românii şi bulgarii departe de orasele lor.

Românii ar veni de acum

Jurnaliştii austrieci de la Die Presse avertizează că s-ar putea crea un precedent periculos prin implementarea unei măsuri care încalcă reglementările UE privind libertatea de mişcare a persoanelor şi a dreptului la muncă în interiorul UE. “Vor veni şi o vor face în număr mare”, crede consilierul Hamit Karakus din Rotterdam. El s-a deplasat personal în România pentru a-şi face o imagine clară asupra situaţiei economice din ţara noastră. “M-a şocat ce am găsit acolo. Am încercat să le explic oamenilor de acolo să rămână la ei în ţară. Le-am spus că, dacă vor veni în Olanda, vor fi exploataţi fără scrupule. Nu vor avea bani nici de mâncare şi vor primi 5 euro pe oră pentru activităţi pentru care alţii sunt plătiţi dublu. Răspunsul lor m-a şocat. M-au întrebat dacă pot porni de acum şi dacă le pot rezolva un loc de muncă, fiindcă în România primesc doar 0,5 euro pe oră. Sunt hotărât să pun în aplicare interdicţia privind acordarea BSN”, a mai spus Karakus.

Ministrul de Interne dezminte

“Intenţia autorităţilor locale din Haga şi Rotterdam ar putea avea repercusiuni negative pentru olandezi. Dacă românilor şi bulgarilor li se va interzice dreptul de a munci legal, atunci o vor face ilegal şi va înflori iar munca la negru”, scrie Die Presse.  Ministrul de Interne al Olandei, Ronald Plasterk, a subliniat că

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 25 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°