Alexandru Ioan Cuza este unul dintre întemeietorii României moderne. Însă el nu a fost singur în acest demers, fiind ajutat de oameni de seamă contemporani, precum Mihail Kogălniceanu. Cu ajutorul celui din urmă, Al. I. Cuza avea să desăvârșească reformele atât de necesare Principatelor Române Unite. După o activitate politică în favoarea unirii principatelor, desfășurată atât în țară cât și în străinătate, M. Kogălniceanu spijină în 1859 alegerea lui A. I. Cuza. Susține reformele lui Cuza, iar la 11 octombrie 1863 este numit prim-ministru și ministru al Afacerilor Interne. Din această postură avea să-și pună amprenta asupra modernizării României. Secularizarea averilor mănăștirești Încă de la începutul guvernării, Mihail Kogălniceanu continuă vechile reforme ale domnitorului și inițiază altele noi. Proiectul de lege pentru secularizarea averilor mănăstirești prevede în articolul întâi: Toate averile mănăstirești din România sunt și rămân averi ale Statului. Așadar, de unde la început fusese vorba de bunurile mănăstirilor închinate, acum legea generaliza măsura asupra tuturor bunurilor mănăstirești, indiferent dacă erau închinate sau neînchinate. Această generalizare fusese impusă de considerentul că o secularizare numai a bunurilor mănăstirilor închinate ar fi fost prezentată în fața forurilor internaționale de către cei în cauză, ca o măsură discriminatorie, nedreaptă și xenofobă, favorizând mănăstirile neînchinate, cu conducere românească, și lovind mănăstirile închinate, cu conducere grecească. [1] Relația domnitorului cu prim-ministrul întâmpină primele dificultăți la încercarea de a pune în practică reforma rurală. Parlamentarii, în mare parte proprietari de pâmânt se revoltă și depun o moțiune de cenzură. M. Kogălniceanu și cabinetul său își depun demisia, dar A. I. Cuza o refuză. Problemele au continuat, iar A. I. Cuza se vede nevoit să organizeze o lovitur